24. Nutrivita și produsele sale

După două luni de când a început ediția SuperBlog 2015, chiar dacă timpul nu mi-a permis în permanență să mă ocup așa cum trebuia de articole, anul acesta mi-am promis că nu o să mai fac niciun fel de penalizare și se pare că m-am ținut de cuvânt. Acest articol este pus pentru ultima probă a acestei ediții și tocmai de aceea vreau să le mulțumesc tuturor sponsorilor pentru probele foarte atractive pe care ni le-au propus,dar și organizatorilor pentru că an de an ne fac posibilă participarea la acest concurs.

Ultimul articol este dedicat uneia dintre firmele mele de suflet, este vorba de Gerlinea, am ajuns să iubesc această firmă după ce am reușit să le testez produsele în vara acestui an. Din nefericire nu foarte multe persoane știu de existența acestor produse și tot mai multe dintre ele, cred că nemâncarea este soluția cea mai bună pentru o siluetă de invidiat.

Până să îi descopăr pe cei de la Gerlinea așa credeam și eu, mâncam foarte rar sau poate deloc, mâncarea ajungea în orice loc numai în stomacul meu nu, norocul meu a fost însă că mama mea a observat la timp și a decis să îmi achiziționeze batoane nutritive, pentru a mă face să îmi recapăt pofta de mâncare.

La început le-am refuzat, dar mami știa ce fată are și mai ales știa, că dacă îmi lasă orice seamănă cu ciocolata la un loc vizibil în casă cu siguranță nu va rămâne pentru mult timp acolo. După ce am mâncat primul baton, mi-am dat seama ce efect benefic avea asupra mea, pur și simplu mă simțeam deja sătulă, iar la foarte puțin timp am început să le asociez și cu mâncarea gătită.

Mâncam și după, ca și desert îmi luam câte un baton de Gerlinea, am ajuns astfel să le recomand tuturor prietenelor mele care se luptau cu kilogramele în plus și care își doreau o metodă foarte simplă de a slăbi, după ce am testat batoanele am descoperit și categoria de shake-uri proteice, cred că acesta a fost momentul în care am realizat că înfometarea nu este o soluție reală și că mai bine cheltuiesc banii pe aceste produse.

Campania inițiată de SuperBlog ne propune să ne imaginăm cum s-ar derula o campanie Nutrivita cu ajutorul a mai multor sau unui  partener SuperBlog, ei bine eu am ales partenerul comunicate de presă, am făcut acest lucru pentru că este o metodă foarte ușoară de a informa oamenii despre campaniile pe care le derulezi.

Tot pentru publicitate, le-aș recomanda să apeleze la TVR2, televiziunea română are foarte multe persoane care îi urmăresc emisiunile și marea majoritate fie suferă de obezitate, fie cunosc pe cineva care are probleme cu kilogramele în plus.

În orice caz, internetul și cu televiziunea sunt cele mai bune metode prin care cineva poate reuși să promoveze foarte eficient produsele pe care le aduce  ca noutate pe piață sau produsele care sunt de un real ajutor oamenilor, dar despre care aceștia cunosc foarte puține informații. Sper că acest articol va fost de ajutor dragii mei, pentru alte întrebări vă stau la dispoziție în rubrica de comentarii.

Tags:

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.