Review Loncolor 5

REVIEW LONCOLOR ULTRA 1.3 NEGRU AUBERGINE

12992805_212832185757847_1965804698_n

Bine v-am regăsit, la ultimul articol despre produsele primite de la Loncolor în urmă cu aproape 2 luni. După 2 săptămâni de așteptare a venit și momentul în care puteam în sfârșit să mă vopsesc în nuanța care mă atrăsese. Eram un pic emoționată din cauza scurtei perioade dintre cele două vopsiri, dar cu toate acestea nu am putut spune nu provocării.Mai ales că îmi dorisem încă de la început o astfel de culoare.

12992281_212884452419287_1588682417_n

M-am simțit mai bine însă în perioada în care vopseaua prindea contur pe părul meu, iar rezultatul a fost unul foarte spectaculos. Sinceră să fiu nu mă așteptasem să iese așa de frumos și să prindă atât de bine. Sunt sigură că dacă mă vopseam direct cu această culoare nu îmi ieșea o nuanță atât de frumoasă, tocmai de aceea țin să le mulțumesc celor de la Loncolor pentru ajutor și sfaturi.

12992385_212884479085951_846782172_n

V-am atașat și vouă câteva dintre pozele pe care le-am realizat imediat după noua vopsire, am încercat să le fac în așa fel încât să reflecte culoarea părului. Nici de această dată părul meu nu a fost ars lucru care mă face să îmi doresc o nouă vopsire cu produse de la această firmă.

12992082_212884399085959_1937543714_n

Dacă și voi sunteți în căutarea unei vopsea de păr de calitate, care să reziste și care să nu afecteze firul de păr vă invit să căutați în magazine noile produse Loncolor. Chiar dacă pot fi cu o mică diferență mai scumpe decât restul țineți cont și de calitatea lor, este păcat să băgați mai apoi bani în alte tratamente.

One Comment

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.