Acum poti inchiria un apartament regim hotelier Bucuresti

Bine v-am regasit. Astăzi vreau să discutăm despre cele mai importante momente din viața noastră, mai exact mă gândesc la ieșirile și vacanțele spontane. Foarte multe femei, după ce devin mame reușesc să se închidă în casă și uită să mai fie spontane. Eu totuși mi-am propus să fiu și mamă și soție. Astfel de câte ori atât eu cât și soțul meu avem ceva timp liber plecăm la București, desigur asta nu înainte de a verifica dacă un din bunici poate sta cu cel mic. Orice cuplu are nevoie de puțină intimitate, de acele momente petrecute în doi. Deoarece mi-ar fi foarte greu să stau la hotel într-o astfel de mini vacanță am început să căutăm alte variante. La scurt timp am aflat că putem închiria un apartament regim hotelier Bucuresti.

Imagini pentru https://www.rocazare.ro

Asta înseamnă că vom avea cel puțin aceleași condiții ca la hotel. Zic cel puțin aceleași pentru că noi de fiecare dată ne-am axat pe apartamente care să aibă bucătărie. Știu veți spune că suntem pretențioși, dar nouă nu ne place să mâncăm mâncare făcută de alții decât atunci când asta este ultima soluție. Astfel în vacanță ne putem bucura de o cină la lumina lumânărilor, iar soțul meu își poate etala priceperea în bucătărie.

De ce sa inchiriezi un apartament regim hotelier Bucuresti?

Pentru că te vei simți aproape ca și acasă. Aici nu trebuie să îți fie teamă să te simți ca la tine acasă. Vei avea aceleași condiții ca la un hotel și în plus poți vorbi cu firma să mărească serviciile dacă ți se pare că ceva lipsește. Noi am reușit să îi descoperim pe cei de la rocazare.ro și de atunci plecăm în mini vacanțe doar cu ajutorul lor. De fiecare dată am întâlnit apartamente pe gustul nostru. Trebuie să vă mărturisesc că nu merge de fiecare dată în același loc din București.

3 pași pentru a închiria un apartament regim hotelier Bucuresti!

Imagine similară

  1. Intri pe rocazare și te uiți ce apartamente sunt disponibile. Nu uita să setezi perioada în care vrei apartamentul, zona și desigur prețul minim sau maxim pe care ești dispus să îl plătești. Mai apoi vei avea acces la toate apartamentele disponibile spre închiriere în zona și perioada aleasă.
  2. Alegi apartamentul care ți se potrivește cel mai bine. Uită-te la aspect, la condițiile și serviciile oferite și lasă prețul ultimul. Eu cred că îți dorești să stai într-un apartament pe gustul tău decât să plătești mai puțin și să nu ai servicii mai deloc. 
  3. Dai un e-mail sau un telefon la rocazare.ro pentru a realiza rezervarea. Plata se face în momentul în care primești cheile, dar totuși încearcă să anunți din timp dacă nu mai ajungi, poate alte persoane chiar vor acel apartament. 

Acum este mult mai simplu să petreceți o mini vacanță în doi. Nu aveți nevoie decât de câteva minute pentru a stabili ce apartament vi se potrivește mai bine, apoi totul va merge de la sine. Acordați-vă șansa de a petrecere puțin timp împreună, de a uita măcar câteva zile de griji și probleme. 

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.