Proiectul casei noastre devine realitate cu Aia Proiect

Miza arhitecturii este eternitatea.

(Christopher Wren)

Ceasul de pe noptieră arată ora 06:00 dimineața, nici nu îmi aduc aminte dacă am reușit să adorm. Mii de gânduri mi-au furat somnul și până la ora 08:00, când deschide la farmacia de lângă bloc, nu voi avea stare. Nici Daniel nu doarme, îl simt lângă mine cum încearcă să se întoarcă, să găsească o poziție mai bună pentru a adormi. Dar nu patul este de vină, nici pernele, nici salteaua, o simplă propoziție a fost de vină pentru toate acestea: „Mi-a întârziat 6 zile”. Aseară, după ce a primit vestea, a pierdut ore bune în fața laptopului, iar când a venit în sfârșit în dormitor părea măcinat de o mie de gânduri. Nu suntem pregătiți pentru rolul de părinți, de abia ne-am mutat în apartamentul acesta cu 2 camere. Unde să creștem un copil, când nici pentru noi doi nu este spațiu suficient?

Nu mai rezist, mă îndrept încet spre bucătărie și încep să îmi pregătesc o ciocolată caldă. Ea este singura care îmi poate oferi acum câteva minute de liniște. Îl aud și pe el cum se ridică din pat și se îndreaptă spre ușă, aș fi vrut să amânăm discuția asta. Știu că va zice să ne mutăm la ai lui sau la ai mei până găsim o casă de închiriat, dar nu vreau asta. Îmi doresc un loc al nostru, un loc în care să ne simțim acasă și știu că dacă nu o facem acum, mai târziu va fi și mai dificil.

  • Daniel: Bună dimineața, prințesele mele. Cum ați dormit? Sper că nu ai supărat-o pe mami.
  • Eu(Am nevoie de câteva secunde pentru a îmi reveni din șoc.): Mami?!? Cu cine vorbești?
  • Daniel: Cu Lucinda, desigur. Trebuie să fie o prințesă cuminte până ce tati va reuși să construiască palatul perfect pentru ea și mami.
  • Eu: De unde știi că va fi fetiță și despre ce castel vorbești?
  • Daniel: Pentru că îmi doresc o prințesă cu ochii tăi, care în fiecare dimineață să îmi spună „tati”. Voi construi un mic castel pentru voi, casa la care amândoi am visat de atâta timp. Am căutat aseară mai multe informații și așa i-am descoperit pe cei de la Aia Proiect. Alături de ei vom putea realiza cel mai tare proiect casa  și vom da naștere superbului nostru cămin.
  • Eu: Dar de ce este nevoie să apelezi la ei? Crezi că nu ne putem descurca singuri?
  • Daniel: Iubita mea, lucrurile nu sunt așa de simple. Dacă am sta să rezolvăm noi toate problemele sigur ne-ar lua ani buni până să vedem casa realizată. Așa vom avea niște specialiști alături și vom fi siguri că nu dăm greș. Mai știi câte bătăi de cap a avut George pentru obtinerea avizelor de construire? Noi nu trebuie să ne facem griji, pentru că cei de la Aia Proiect se vor ocupa de toate acestea.

Cu ce se ocupă cei de la Aia Proiect?

De la Daniel am aflat că cei de la Aia Proiect transformă visele în realitate și fac ca realizarea unei case să devină o joacă de copil. Pentru început el mi-a arătat pagina cu proiecte case de pe site-ul aia-proiecte.ro, pentru a putea alege împreună casa cea mai potrivită. Nu mă gândisem până atunci că pot exista atât de multe variante de a construi o casă, iar acum nu știam spre ce să mă orientez. Noroc cu cei de la AIA, care ne-au pregătit o listă cu 10 întrebări. Doar ce am răspuns la ele și le-am trimis un e-mail, în cel mai scurt timp un consultant ne va ajuta să găsim ceea ce ne dorim.

Până atunci haideți să vedem cu ce alte servicii ne mai încântă această firmă. Am fost foarte fericită să aflu că ei se ocupă de Documentația Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire(DTAC) sau mai bine spus de Proiectul pentru obținerea Autorizației de Construire (PAC). Nu poți vorbi despre construirea unei case fără a avea în vedere un  proiect PAC. Un proiect DTAC reprezintă de fapt desenul întregii case și va fi realizat de o echipă formată din proiectanți, arhitecți și ingineri. Inițial acest proiect s-a numit PAC, mai apoi numele lui a fost schimbat în DTAC și din câte am înțeles, de anul trecut, s-a revenit tot la forma PAC. Da, știu, este o întreagă nebunie, noroc că nu trebuie să ne ocupăm noi de ea.

Desigur nouă nu ne va trebui doar acest proiect, pentru a construi o casă vom avea nevoie și de avize, certificat de urbanism și multe altele. Cei de la Aia Proiect ne pot asigura obținerea de avize necesare autorizatie constructie. Știu că poate părea un lucru ușor, dar fiecare aviz are rolul lui și pentru a fi luat trebuiesc îndeplinite mai multe condiții. În plus, avizele nu se iau toate la fel și din același loc. Gândiți-vă doar, cât timp pierdeți cu căutarea informațiilor, cu depunerea cererilor, cu depunerea actelor și multe altele, când puteți pur și simplu să lăsați totul în grija celor de la Aia Proiect.

Știați că există 3 tipuri de Planuri urbanistice? Ei bine eu de abia acum am aflat, credeam că acest aspect este cel mai simplu, dar se pare că m-am înșelat. Există: Plan Urbanistic General (PUG), Plan Urbanistic Zonal (PUZ) și Plan Urbanistic de Detaliu (PUD). Așa cum probabil v-ați dat seama PUD este un plan urbanistic complex, iar acest lucru se datorează faptului că el conține atât PUG cât și PUZ. Cu toate acestea PUG este cel mai complex plan, el fiind realizat la nivelul întregului oraș. PUZ stabilește norme mai detaliate decât PUG-ul, dar în schimb vorbim despre o suprafață mult mai mică, de exemplu o stradă, un cartier sau o piață etc. După cum puteți observa nici de această dată lucrurile nu sunt ușoare, mai ales dacă vreți să vă ocupați voi de toată documentația. Cei de la Aia Proiect au personal calificat, gata să vă ajute cu toate aceste planuri. Tot ce aveți de făcut este să îi contactați.

Noi deja ne-am decis să apelăm la ei. Chiar dacă vom plăti ceva bani în plus, vom fi siguri că nu vom întâmpina probleme cu construcția casei. În plus cei de la aia-proiect.ro ne asigură că toate proiectele realizate de ei primesc autorizația de construcție, ceea ce înseamnă că nu ne vom împotmoli. Deja ne-am mai liniștit, teama încă mai există, dar acum știm că în curând vom avea propria noastră casă. Abia aștept să văd ce surpriză ne pregătește testul de sarcină, dar și ce modele de case ne vor prezenta cei de la AIA.

Acest articol a fost scris pentru proba 3 din competiția Spring SuperBlog 2018!

11 Comments

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.