Machiajul în viața noastră de zi cu zi

„Privește machiajul ca o bijuterie pentru față. Joacă-te cu nuanțele, umbrele, texturile – te pot transforma în mod miraculos.”

(Francois Nars)

Bine ați revenit, dragi cititoare! Astăzi vom vorbi despre câteva modalități, foarte simple, prin care ne putem face dimineața și ziua mai frumoase. Până acum doi ani foloseam produse de machiaj foarte rar spre deloc, nu eram foarte interesată de aspectul meu de zi cu zi. Apoi mi-am dat seama că în diminețile în care apelam la machiaj eram mult mai sigură pe mine. Pur și simplu nu mai aveam impresia că toți oamenii din autobuz se uită la coșurile mele. Așa că am început să mă machiez zilnic:

💄 Puțin fond de ten pentru dispariția coșurilor. Nici nu îmi mai amintesc, cât timp am petrecut pentru a găsi culoarea potrivită tenului meu.

💄Inițial foloseam balsam de buze pentru a scăpa de crăparea sensibilelor buze. Apoi am început să mă axez foarte mult pe rujuri, pentru a putea scoate în evidență machiajul. Atunci când vreau să nu ies în evidență optez pentru un ruj mat, iar dacă vreau un machiaj care să iasă în evidență merg spre rujurile lichide. Odată cu trecerea timpului mi-am dat seama că rujul roșu nu trebuie să îmi lipsească.

💄 Fardurile de pleoape sunt nelipsite din casa mea. Cu cât am mai multe palete, cu mai multe culori, cu atât pot să mă joc mai mult cu machiajele mele. Chiar dacă, între noi fie vorba, de cele mai multe ori doar paleta cu culori nude se termină.

💄 Mascara. Pur și simplu simt că machiajul meu nu este complet dacă nu folosesc și un rimel. Îmi place foarte mult să văd cum genele mele „prind” volum după aplicarea acestui mic produs de înfrumusețare.

Chiar dacă am încercat produse de machiaj de la mai multe firme, cel mai mult m-au cucerit cele create de Gerovital. Nu doar calitatea produselor m-a făcut mereu să îi aleg, ci și gama foarte largă pe care ne-o pun la dispoziție. An de an, apar produse noi, iar astfel nu am timp să mă „plictisesc” de brandul lor. La începutul acestui an am avut parte de o surpriză foarte frumoasă provocată de lansarea gamei de cosmetică decorativă Gerovital Beauty.

Ce conține noua gama de machiaj Gerovital Beauty?

Produsele din noua gamă sunt disponibile doar în magazinele de brand Gerovital și Farmec și în magazinul online www.farmec.ro. Dacă alegem să vizităm magazinele vom avea ocazia de a vedea toate produsele și de a le testa înainte de a le cumpăra. În schimb dacă alegem varianta online produsele ne vor veni direct la ușă, fără a avea șansa de a le încerca. Eu în general optez pentru primirea coletelor acasă, însă atunci când vine vorba de Gerovital accept și prima variantă. Fac asta pentru că cel puțin o dată pe săptămână trec prin fața magazinului lor și nu pot rezista fără să intru și să văd noile produse.

Gerovital Beauty acoperă toate necesitățile unui machiaj complet, conținând peste 70 de produse. Avem ocazia de a descoperi machiaje pentru: ten, ochi, buze și sprâncene, dar și produse noi pentru unghii. Eu sincer nu știu spre ce produs să mă îndrept prima oară, toate sunt frumoase, toate au prețuri accesibile. Însă știu deja că voi cumpăra produse ce sunt folosite la școlile de machiaj și în foarte multe saloane de make-up.

Ce produse de make-up mi-au atras cel mai mult atenția?

Rujul lichid cu rezistență îndelungată este produsul de machiaj pe care cu siguranță l-aș adăuga pe lista mea de dorințe. Culorile sunt absolut superbe, iar faptul că acesta poate rezista pe buze aproape 8 ore este un atuu la care nu aș putea renunța. Dintre toate nuanțele cel mai mult îmi atrage atenția roșul bordeaux, de mult sunt în căutarea unei culori atât de intense.

De asemenea mi-a atras atenția Paleta farduri de pleoape Nude. Pur și simplu aceasta conține fix culorile pe care le iubesc și le folosesc în machiajul de zi cu zi. Având oglindă și pensulă dublă, paleta este numai bună pentru „strecurat” în geantă. Cu ajutorul ei ne putem retușa simplu și rapid machiajul, fără a trebui să căutăm o oglindă sau să ne plângem că nu avem cu ce să aplicăm fardurile.

Voi ce părere aveți despre noua gamă de machiaj lansată de Farmec?

Acest articol a fost scris pentru proba numărul 10, din Spring SuperBlog 2018!

13 Comments

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.