SPORTADDICT ȘI VIAȚA SĂNĂTOASĂ
Posted On 25 noiembrie 2014
Astă zi vreau să dezbat o temă foarte importantă cu voi,verișoara mea vrea să slăbească acum după naștere,dar este răcită și nu poate face mișcare afară,mai ales că deja s-a lăsat frigul și iarna își face din ce în ce mai mult prezența.
De sală nici nu se poate aduce vorba spune mereu că nu poate face mișcare de față cu o persoană cu totul și cu totul străină și în plus nu poate să stea cu copilașul la sala.
Am căutat soluții peste tot și tocmai la ceea mai simplă nu m-am gândit,dar a fost însă cineva lângă mine să mă ghideze.Respectiv o vecină care trecuse prin aceeași situație în urmă cu maxim un an.
Pentru a slăbi acasă(nu s-a înfometat sau a luat medicamente) pur și simplu a intrat pe site-ul Sportaddict și și-a comandat o bandă de alergat dhs,pe care a folosit-o zi de zi și acum nici nu se mai observă că a născut.

Bineînțeles că asta nu s-ar fi realizat dacă ar fi făcut ca sora ei,care își cumpărase același produs dar din oră în oră lua câte o gustare.
Slăbitul nu este posibil dacă cât slăbești într-o oră iei înapoi în pauza de 10 minute.
Noi nu am ales această bandă dintr-un singur motiv voiam să petrecem timpul împreună.Așa că am cumpărat o masă pentru tenis și paleta de tenis.Ni s-a părut că este mult mai ușor sa faci sport împreună cu cineva,decât singur.
Pentru iarna am decis sa cumpărăm și patine,ca să nu mai trebuiască să le închiriem când mergem la patinoar.Ne-am gândit și la petrecerea timpului liber, în natură așa că am mai achiziționat și un set de rachete badminton începători,am luat acest tip pentru că vara mea nu știa să joace și ni s-a părut și accesibil.
Voi ce credeți am făcut o alegere bună?
P.S. Abonează-te la newsletter pentru a afla ofertele de Black Friday de la Sportaddict.

4 Comments
felicitari pentru vointa! si mie imi place sportul dar prefer mai degraba in tenis de masa decat alergatul pe banda
Alergatul pe banda de cele mai multe ori te face sa renunti si este plictisitor,dar la un tenis mai vorbesti cu o persoana mai razi este cu totul si cu totul altceva.
Sa speram ca da roade si in cazul nostru.
Sportul este ceea mai bună metodă de slăbire.