La casă nouă parchet pe viață

Cu toții ne dorim să avem ceea mai frumoasă casă, iar pentru acest lucru majoritatea apelăm la construirea uneia noi exact pe placul nostru. Acesta este și cazul verișorului meu care datorită unor probleme a fost nevoiți ca înainte de căsătorie să își construiască o casă în care să poată locui după fericitul eveniment împreună cu aleasa inimii sale.
Cum nimic nu este ușor s-a ales modelul casei, numărul de camere, dimensiunea acestora urmând ca la sfârșit ceea mai grea treabă să le rămână bineînțeles femeilor. Spun asta deoarece ei știau de la început ce trebuie să toarne cum să toarne, iar alegerea materialelor nu s-a dovedit a fi una grea , pentru noi însă era mai dificil deoarece trebuia să ne imaginăm cu va arăta fiecare cameră în parte și ce materiale să achiziționăm.
Nu eram niciuna dintre noi expertă în așa ceva și am început cu ce știam noi că ne trebuie, adică mobilă pentru fiecare cameră în parte și toate cele, dar la sfârșit parcă mai lipsea ceva…. Nu ne interesasem de parchet, datorită faptului că viitoarea soție,Ana, avea probleme răcind foarte repede dacă stătea pe ciment sau pe orice altceva care atrăgea frigul am optat pentru parchet.
Bine și faptul că o cameră arată altfel cu parchet a fost unul din motive pentru care am optat pentru el, dar acum venea problema ceea mare pe site-ul care ne fusese recomandat de mai multe cunoștințe, aveau mai multe produse care mai de care mai frumoase și mai atractive.
Ne-am pierdut în multitudinea de modele și pur și simplu nu aveam habar ce să alegem, am cerut mai multe opinii și în sfârșit am reușit să ne oprim la trei modele, dar totuși o cameră nu poate avea decât un singur model. În momentul de față am hotărât să vă întreb și pe voi dragi cititori ce tip de parchet vi se pare mai frumos?
Prima oară ne-am uitat după un parchet alb pentru a se potrivii cu dormitorul și totodată pentru că albul dă un aer de puritate încăperii pentru care este folosit. Prima opțiune a fost acest minunat parchet triplustratificat Stejar Limestone, pur și simplu se potrivește de minune cu mobila cumpărată pentru dormitor, iar prețul este de asemenea este accesibil.
Dormitorul va fi camera pe care sigur o vor folosii zilnic, tot odată acesta va putea fi folosit și în camera copiilor , astfel nu va mai exista teama de întuneric.
Pentru living ne gândeam la un parchet design de aceea ne-am uitat la parchetul dublustratificat din Stejar Vibrazioni. Pentru această cameră soacrele au ales un mobilier închis la culoare și au cerut ca și parchetul să fie de culoarea neagră. Cum nu puteam spune în mod direct că nu suntem de acord cu acest lucru am ales parchetul acesta pentru a oferi un strat de culoare.
Îmbinarea tentelor de negru până la un gri deschis fac din acest parchet unul perfect pentru camera aleasă, ne-a impresionat totodată și modelul care îți dă senzația că este camera denivelată , iar distanța foarte mică dintre aceleași culori oferă camerei grandoare și bineînțeles conține culoarea neagră .
A mai rămas singură cameră și anume biroul viitoarei soții. Pentru a putea sta cât mai mult acasă cu soțul și copii Ana a ales să își creeze un birou direct acasă. Unul dintre produsele care ne-au atras atenția a fost parchet triplustratificat Palazzo Stejar care se potrivește foarte bine cu tot ce se află în birou și în plus oferă camerei un aer primăvăratic, părerea mea.
Pe lângă produsele achiziționate firma asigură pe perioada de 5 ani de garanție și 5 servicii de curățare a parchetului, câte una pentru fiecare an și în același timp fiecare client primește produse de curățare a parchetului în valoare de 200 Ron.
Voi ce tip de parchet a-ți cumpăra?
Da este foarte interesant si foarte bine pus la punct, imi place foarte mult. FOARTE BINE!!!
Multumim pentru opinie si ma bucur ca v-au placut.
La acest lucru nu ne-am gandit, noi am vrut ca fiecare sa aiba un mic colt in care sa se simte bine
Absolut toate sunt minunate pur si simplu te imbie sa le cumperi
Multumesc pentru parere.
Imi place ca ai ales pentru fiecare camera un alt model de parchet, cand treci dint-o camera in alta te simti de parca ai trece dint-o lume in alta.
foarte bine realizat, imi place cromatica aleasa pentru fiecare incapere si destinatia ei, foarte frumos si bine realizat !!!
Imi place ideea de a avea parchet alb in dormitor.
Imi place foarte mult: un parchet de calitate si cu design super! Eu as alege parchetul dublustratificat.
Acela ne-a cucerit si pe noi.
gasiti mai multe informatii pe site-ul lor, chiar se merita.
Ma bucur ca v-au placut.
Multumesc pentru aprecieri.
Mi-aș dori un asemenea parchet . Este cel mai frumos pe care l-am văzut.
parchetul dublustratificat
parchet de calitate cu un design unic si special.vreau sa-l am…e superr
foarte bine realizat, imi place cromatica aleasa pentru fiecare incapere si destinatia ei, foarte frumos si bine realizat !!!
este deosebit modelul de parchet.nu am mai vazut asa model.am sa-l iau in considerare pt.o eventuala renovare a casei.
Si noi il adoram deja.
Acelasi lucru l-am patit si noi pur si simplu nu mai puteam iesi de pe site.
Ma bucur ca v-am putut ajuta.
Eu va multumesc pentru cuvinte dulci si sper sa fiti multumita de achizitia pe care o veti face, eu nu cred ca veti intampina probleme, adica nu cred sunt sigura.
Cum se poate sa nu il iubesti?
Modele de parchet foarte interesante. nu-mi vine sa mai plec de pe site.
mulțumesc de informare aveți un articol foarte interesant, în living o sa îmi pun și eu parchetul dublustratificat din stejar chiar îmi place mult culoarea
Eu as lua Palazzo Stejar,mi se pare cel mai bun.
Si mie imi place parchetul din stejar
Vă mulțumim pentru răspuns
Ne bucurăm că v-am fost de ajutor.
Mulțumim pentru răspuns.
imi place tare mult acest tip de parchet
Foarte frumoase toate tipurile de parchet. Cand imi voi renova casa voi stii ce sa aleg.
modele foarte bine selectate!
Dimensiunile diferă de la produs la produs, pentru mai multe informații puteți accesa site-ul lor https://www.parchetpeviata.ro
Mă bucur că vă plac.
Viitoarea mea verișoară este moartă după curățenie și a ales culoarea asta pentru a fi sigură că este curat peste tot.
Dacă veți mai avea nevoie veți știi de unde să luați.
Adevărat sunt absolut minunate , mă bucur că vă plac
Niciodată nu este prea târziu să aflați ceva, poate veți mai avea nevoie.
pacat ca nu v-am gasit cand am avut nevoie
Ce dimensiuni de placi sunt disponibile?
felicitari pentru alegeri: numai parchet de calitate de care se vor bucura multi ani de acum inainte; sa le uram casa de piatra si parchet pe viata!
Arata foarte bine!
foarte superbe tipurile de parchet si perfecte pentru toate tipurile de locuinte
superbe tipurile de parchet chiar interesante
parchetul alb este deosebit, dar si pretentios si mai greu de intretinut, cu toate astea as opta pentru el macar in una din camere.
arata ireprosabil!
eu nu am gasit asemenea parchet cand am cautat pentru casa.
Parchetul alb este superb.
Într-adevăr cei de la Parchet pe Viață sunt ași în așa ceva.
A fost alegerea viitoarei mele verișoare și ea s-a gândit că este mai rezistent.
Foarte frumos articol , numai parchet de calitate cu un design unic si special.
Daca mi se permite si mie un comentariu, parchetul triplustratificat Palazzo Stejar este cel mai potrivit, pentru aspectul de proaspat, natural si pentru rezistenta sa.
Mulțumim sper să fie fericiți în noua casă și să uite de probleme,iar pachetul să îi țină toată viața.
Mulțumesc așa am zis și noi.
Parchetul design este cel mai potrivit peroanelor care doresc un design unic si special.
Mulțumim!
Mulțumesc frumos !
Frumos articol. Pentru persoanele in cautare de idei este un blog interesant.
Felicitări Parchet pe Viață!
Este și cel care ne-a cucerit și pe noi.
Cel din living e superb si model interesant,nu am mai vazut asa, foarte frumos.
Nimic nu e mai frumos intr-o locuinta, ca un parchet ce te imbie la dans!
Este minunat pentru că mereu în aceea cameră va fi lumină.
Într-adevăr așa este.
Pentru o casă minunată un mic sacrificiu nu este important. Important este ca cei care locuiesc să se simplă bine și în plus la garanția de 5 ani eu cred că se merită.
Într-adevăr nici noi nu ne aștepta să primim atât de multe lucruri de la ea și atât de mult ajutor , este o firmă de nota 1000.
Produsele sunt absolut magnifice.
Și pentru noi a fost dragoste la prima vedere dacă pot spune așa ceva.
Vrem ca fiecare să aibă cel puțin o cameră unde să se simtă bine.
La acest lucru nu m-am gândit , mulțumesc pentru idee.
Nici noi, cred că o să le luăm pe toate trei, oricum fiecare cameră ar trebui să aibă modelul ei.
Într-adevăr foarte frumos.
A fost primul tip de parchet pe care l-am văzut și nu am reușit să renunțăm la el.
Și noi îl iubim, dar și celelalte sunt frumoase.
Cred că acesta a fost primul motiv pentru care l-am ales.
Și pe noi ne-a cucerit.
Să sperăm că în curând ne vom bucura de el.
Mulțumim pentru opinie.
Și firma nu ne lasă singuri oferindu-ne și modalități de curățare.
Mulțumim pentru opinia sinceră.
Ne bucurăm și suntem de acord este un parchet foarte bun.
Îți împărtășim dragostea și pe noi ne-a cucerit!
Și pe noi ne-au cucerit de la prima vedere.
Acela mi-a plăcut și mie foarte mult.
Mulțumim asta este și ceea ce ne dorim și noi pentru viitori căsătoriți.
Mă bucur sper să reușești să achiziționezi produsul dorit.
Găsiți mai multe detalii pe Parchet pe Viață, chiar se merită să investești în așa ceva pentru a-ți face casa mai frumoasă.
Abia aștept să le comandăm și să le vedem puse în camerele lor.
Toate modelele sunt interesante și te fac să îți dorești să nu mai pleci de pe site-ul lor.
Modelele sunt superbe aproape că nu știi ce să alegi.
Într-adevăr firma Parchet pe Viață are produse minunate.
Aceste tipuri de parchet sunt durabile si usor de intretinut
sper sa merite pretul parchetul alp
Modelul pentru living arata cu adevarat senzational.
Firma stie sa isi rasplateasca clientii si asta conteaza foarte mult.
Un parchet frumos uşor de întreţinut
Imi place cum se imbina culorile si m-am indragostit de aceste modele sunt pur si simplu magnifice!
Interesant alegere facuta pentru a decora casa
M-am indragostit de aceste modele sunt pur si simplu magnifice nu cred ca as putea ramane la unul singur.
Prima opțiune a fost parchet triplustratificat Stejar Limeston…………..asta imi place cel mai mult
frumos patchetul
Imi place cum se imbina culorile alb-negru la parchet.
imi place parchetul design
parchetul dublustratificat din Stejar Vibrazioni
frumos! sa va tina o viata!!
recomand acest tip de parchet , incercati-l si nu ve-ti fi dezamagit de calitatea lui
recomand acest tip de parchet
acest parchet usor de intretinut
Parerea mea este ca acest tip de Parchet este de foarte buna calitate si chiar Recomand
Da dupa parerea mea acest tip de parchet este unul foarte bun si imi place:)
Imi place foarte mult acest tip de parchet! 🙂
Foarte estetic cu o durata lunga de viata si foarte usur de intretinut.
toate tipurile de parchet sunt interesante, dar cel din living pur si simplu mi-a luat ochii..
intresant ,chiar imi trebuia si mie o sa imi cumpar asa imi place
aceste tipuri de parchet sunt foarte frumoase, m-ar tenta sa optez pentru ele.
foarte frumos si rezistent
Foarte interesant acest tip de parchet
cel mai ineresant parchet
foarte interesant asa parchet nu am mai vazut