Review Tableta Hector 8

Așa cum mulți dintre voi deja știu am primit spre testare Tableta Hector 8, comercializată de cei de la nJoy. Din păcate sosirea sesiunii nu mi-a permis scrierea acestui articol mai devreme, însă astăzi vă voi prezenta tot ce am descoperit despre ea pe parcursul perioadei în care am avut-o și în care a încercat să o ”cunosc” cât mai bine.

Tableta este de culoare neagră și prezintă o suprafață din aluminiu, care ajută la păstrarea unei temperaturi optime pentru aceasta, butoanele sunt foarte ușor de remarcat, iar spațiile pentru card și cartelă sunt foarte bine ascunse de o carcarsă neagră.

Design-ul, procesorul Quad-Core Cortex A7 1.3 GHz și prezența funcției 3G sunt doar câteva dintre punctele care o ajută să se remarce față de celelalte produse. Display-ul este IPS de 8 inch cu o rezoluție de 1280*800 Pixeli ceea ce avantajează atât afișarea cât mai perfectă a pozelor cât și surprinderea unor culori cât mai apropiate de realitate.

Tableta sosește împreună cu un încărcător,un cablu USB, carte de instrucțiuni și certificat de garanție. Mai mult decât atât tableta are salvată cartea de instrucțiuni în format Pdf ,oferind astfel un ajutor în cazul în care întâmpini probleme cât ești în oraș și nu ai cum să ajungi la cartea cu instrucțiunile de folosire.

Dar acum să vorbim și despre funcțiile pe care ni le oferă tableta. Din punct de vedere al conectivității, tableta prezintă : port pentru inserarea unui micro SD, Bluetooth 4.0 ,Audio Jack 3,5 mm, Wi-fi. Stocarea fișierelor nu mai este acum o problemă, tableta dispunând de 1GB de memorie RAM și 8GB memorie internă, mai mult decât atât, datorită existenței slotului de card puteți completa memoria cu până la 32GB și astfel să vă creați propriul album de poze sau de melodii preferate.

Nici în materie de realizare a fotografiilor sau a video-urilor tableta nu se lasă mai prejos, ajutată fiind de cele două camere, una frontală de 2MP și ceea principală de 5MP, iar prin existența modului 3G te vei putea bucura de internet de mare viteză oricând.

Tableta are Android 4.4 și redă cu o viteză extraordinară jocurile și aplicațiile, eu am avut ocazia să o testez doar pe puține jocuri însă nu m-am putut plânge nici de viteza cu care pornește aplicașiile și nici de rapiditatea cu care senzorii depistau mișcările de pe ecranul acesteia, era pur și simplu ceva fenomenal, doar o atingeai și ea deja făcea mișcarea. Să nu uităm nici bateria de 4000 mAh, care pe mine m-a ținut circa 4 ore utilizată numai pe aplicații, cred că știm cu toții cum este să folosești ceva aprope încontinuu, în schimb în  perioada în care însă nu am avut timp să o folosesc în exces bateria m-a ținut aproape două zile fără să necesite încărcare.

Am reușit în decursul utilizării să fac mai multe poze pe care le puteți găsi și aici, pentru a le putea vedea la dimensiunile lor, dar în același timp am realizat și două video-uri scurte despre facilitățile ei și despre modul în care funcționează, sper să vă fie de folos în luarea unei decizii.

Pentru mine una a fost o experiență unică cu ajutorul căreia am descoperit o tabletă uimitoare, la un preț accesibil, și am și reușit să aflu pas cu pas ce înseamnă să realizezi review-ul unui produs. Sper doar să nu fi uitat nimic și rămâneți pe aproape pentru că urmează și review-ul încărcătorului Ukko. Articolul se găsește și aici.

Tags:

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.