Cum arată o zi din viața mea?

În general la mine trezirea se face începând cu ora 6:00 sau poate cu puțin noroc 7:00, repede intru la duș, după care  folosesc minunatul deodorant Rexona cu MotionSense pentru a îmi păstra prospețimea pe tot parcursul zilei și dacă am timp beau o ceașcă de ceai sau de ciocolată caldă.
Dacă am ore de dimineață plec de acasă la 6:45 merg pe jos în jur de 10 minute până la stația de autobuz, cu care merg 5 minute și cobor în așteptarea altui autobuz. Bineînțeles dacă pierd primul autobuz o iau direct pe jos, pentru că mai bine merg 10 minute pe jos decât să aștept încă 20 următorul autobuz.

Cel de al doilea autobuz mă lasă la facultate unde deja încep să mă pregătesc pentru primele cursuri. Programul de la facultate presupune o continuă mișcare deoarece fie ai ore la etajul7, și de cele mai multe ori lifturile sunt full deci urcăm pe jos, fie trebuie să ajungi în cealălaltă aripă a clădirii fără a avea lift. Cu toate acestea deodorantul meu încă rezistă apărându-mă de mirosurile neplăcute.Un ajutor foarte bun mi l-a acordat și atunci când am urcat în lift și acesta s-a blocat cu noi între etaje, având și puțină claustrofobie și fiind și mulți chiar a fost un real ajutor.

După ce termin programul la facultate sunt două posibilități fie am ore la postliceală, deci plec în capătul celălalt al orașului fie trebuie să ajung acasă pentru a mă putea ocupa de toate treburile. Dacă este una din zilele în care avem cursuri la postliceală înseamnă din nou că fac mișcare, trebuie să vă spun că eu sunt șefa de clasă, deci eu realizez toate conexiunile cu secretariatul, alți profesorii sau pur și simplu trebuie să îmi sun colegii care absentează.

Când am terminat toate treburile și bineînțeles dacă mai am timp mă ocup puțin de blog și mai apoi direct la somn, Rexona m-a ajutat să câștig încă o zi, dar până și cel mai bun deodorant are nevoie de somn. Cam așa se desfășoară aproape fiecare zi din viața mea agitată.

Iubesc Rexona deoarece:

• Rexona este primul antiperspirant din lume care conține microcapsule activate de mișcare și îți asigură protecție eficientă și senzație de prospețime pe parcursul întregii zile.
• Pentru că susține un stil de viață activ, Rexona a creat MotionSense, o tehnologie inovatoare, cu microcapsule, ce se activează la fiecare mișcare.
• Cu cât faci mai multă mișcare, cu atât se eliberează mai multă prospețime. Microcapsulele cu parfum se sparg la fiecare mișcare pe care o faci, pentru ca tu să te bucuri de o senzație de prospețime îndelungată. Oricare ar fi pasiunea ta și orice ti-ai dori să realizezi, Rexona, cu tehnologia unică MotionSense, te ajută să faci faţă provocărilor fiecărei zile.

Tags:
6 Comments

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.