Despre mine

De ceva timp am avut în gând să scriu acest articol, dar niciodată nu s-a găsit timpul necesar. Pentru cei care nu mă cunosc numele meu este Ionela, sunt din minunatul oraș Craiova, chiar dacă în ultima vreme nu sunt tocmai știri bune despre acesta nu cred că mi-aș dori să mă fi născut în alt oraș.

Am crescut în Craiova și de foarte puține ori am părăsit-o pentru diverse vizite, totuși parcă un magnet mă atrăgea mereu înapoi, țara am părăsit-o o singură dată, în clasa a IX-a, când mi s-a oferit șansa de a merge printr-un proiect în Turcia.

În acest moment sunt studentă la Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electrotehnică din Craiova, am trecut deja în anul II și sper să reușest să îmi duc la bun sfârșit planul de a o termina cu succes.

Acest blog l-am creat acum 1 an,mai întâi a fost pe platforma blogspot, iar cu timpul l-am transferat pe domeniu propriu, pasiunea pentru blogging am întâlnit-o la terminarea liceului, m-am îndrăgostit de un blog din mediul online și mai apoi am zis că se merită să încerc să îmi creez și eu unul.

Sunt o fire foarte calmă, puțin mai timidă dar în schimb îmi face foarte mare plăcere să îi ajut pe cei din jurul meu, chiar dacă de multe ori asta înseamnă să pierd eu. Iubesc florile ăsta fiind și primul meu job, nu îmi este rușine să spun că ori de câte ori timpul îmi permite  pot fi găsită în piață cu flori la vânzare.

Printre defectele mele se numără și graba, din păcate acesta este un lucru la care mai am foarte mult de lucrat până să reușesc să scap definitiv. Sunt o persoană foarte emotivă, dar totuși dacă sunt supărată de foarte puține ori îmi arăt adevăratele sentimente, nu sunt genul care să caute răzbunare ci mai degrabă genul care așteaptă până să îți dai seama singur că ai greșit.

Sper că prin aceste informații v-am ajutat să aflați câte ceva despre mine în comentarii aștept întrebări la care vă voi răspunde cu ceea mai mare plăcere.

2 Comments

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.