LUCEAFĂRUL de MIHAI EMINESCU
A trecut deja un an de când am promovat examenul de Bacalaureat și cu toate acestea nu voi uita niciuodată poemul care a dus la promovarea acestuia la limba și literatura română. Subiectul III avea să fie o surpriză foarte plăcută pentru mine, pentru că el cuprindea opera de care mă îndrăgostisem, învățasem poemul Luceafărul într-o vacanță, deci rezolvarea subiectului nu era ceva atât de greu.
Astăzi vreau să vă povestesc și vouă mai multe despre acest poem legendar, în urma căutărilor efectuate și datorită descoperirilor manuscriselor poetului s-a stabilit că punctul de plecare în realizarea poemului a fost basmul românesc cules de germanul Kunisch.
Cu toate acestea basmul rămâne cu foarte mult în urmă și Luceafărul devine ceea mai frumoasă poveste de dragoste în versuri. În schimb dacă punctul de plecare este basmul acela, din punct de vedere biografic motivul este schimbat. Anul 1883, anul în care a apărut Luceafărul, este și anul în care mintea poetului începe să se întunece.
Regăsim asta în foarte multe scrieri legate de aceea perioadă, chiar dacă poetul aparține acelei scene lirice stralucitoare, elementul biografic necesită o cercetare puțin mai amănunțită. Pentru cei care doresc să afle mai multe le recomand să citească relatările lui Ioan Al. Brătescu Voinești, mai exact vă invit să citiți ” Din pragul apusului – Gânduri, amintiri”, este una dintre cărțile care au reușit să mă cucerească și în ea ni se destăinuie pas cu pas istoria secretă a realizări poemului Luceafărul, istorie ce cu siguranță vă va atrage atenția. Nu spun că totul ar fi adevărat, dar totuși pe undeva pe acolo trebuie să existe un sâmbure de adevăr.
În poem reușim să găsim foarte ușor existența persoanei iubite, persoanei la care nu poate ajute, a persoanei care nu poate înțelege creația unui geniu, sau care nu vrea să ajungă atât de sus.