Am cărți de vizită!

Încă un articol cu care am întârziat și de aceea îmi cer scuze. Vorbisem cu Aniela Deby pentru cărțile de vizită de ceva timp și rămăsese că va mai dura ceva până le voi primi, de aceea atunci când am primit mesajul de la curier cu privire la un colet nu aveam niciun habar ce urmează să se regăsească în colet.

Bineînțeles că am ridicat coletul și imediat l-am deschis să văd surpriza, am rămas mută când am văzut cutiile din interior ce semnalau prezența celor de la Tipo Media deci automat cărțile de vizită se regăseau în pachetul care tocmai îmi venise. Tot timpul am iubit florile, pentru că ele au făcut încă de la o vârstă fragedă parte din viața mea, de aceea am ales ca primele cărți de vizită să fie dedicate blogului Paradisul Florilor.

Sper ca în cel mai scurt timp să pot apela iar la cei de la Tipo Media, dar de această dată pe cărțile de vizită să apară acest blog alături de numele meu. Cărțile de vizită, o parte din ele, mă însoțesc în fiecare zi, iar dacă cineva are nevoie de numărul meu automat va primi o carte de vizită.

Eu am primit 100 de cărți de vizită personalizate după acest model, pentru celălalt model va apărea un nou articol pe blogul Paradisul Florilor, pentru că ele au fost alese de autoarea blogului si nu de mine.

Acestea sunt realizate dintr-un material foarte plăcut, iar modelul este exact cel pe care l-am dorit pentru ele. Nu îmi puteam imagina niște cărți de vizită mai frumoase. Le mulțumesc foarte mult celor de la Tipo Media, dar și Anielei Deby pentru plăcerea de a avea propriile mele cărți de vizită personalizate și sper din tot sufletul să mai avem multe alte colaborări la fel de frumoase.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.