Am găsit un fotograf din București!

Despre povești de dragoste

Încă de mici, cel puțin fetele, începem să ni-l imaginăm pe Prințul nostru, ne gândim la momentul acela mirific în care el va veni călărind un cal alb și ne va cere mâna, va urma o nuntă mare și toată lumea va fi mai apoi foarte fericită. Nu doar simplul plan al unei nunți ne rămâne în minte, ci ajungem să ne gândim la toate detaliile începând de la rochia de mireasă și ajungând până la angajarea unui fotograf nuntă.
Știu, în povești această parte nu este prezentată, dar cu toate acestea vom avea nevoie de poze atunci când vrem să le arătăm copiilor sau nepoților  noștri cum a avut loc nunta noastră și cât de fericiți am fost. Sau pur și simplu atunci când ne dorim să retrăim acele momente.

Unde găsim un fotograf de nuntă?

Am găsit un fotograf din București, acest fotograf a reușit să mă încânte atât prin pozele pe care le-a făcut la diversele nunți, botezuri sau petreceri la care a fost invitat, cât și prin poveștile pe care reușește să ni le transmită prin fiecare poză făcută și pusă în album.
Este foarte ușor să faci o poză, zilnic fiecare dintre noi face o poză la un obiect sau la ceva care i se pare interesant, dar cu toate acestea să fii un fotograf experimentat și în plus pasionat de meseria pe care o practici, asta este un pic mai greu.
La Jadoris Photography, nu găsim doar un fotograf care știe cum să facă o poză la un cuplu, ci întâlnim un fotograf ce își dorește ca prin fiecare poză realizată să spună o poveste, ca prin unirea tuturor pozelor realizate să se poată construi o superbă poveste.
Acest lucru nu este ușor, el trebuie să fie mereu pregătit să surprindă acel moment special ce se crează între cei doi soți, să poată în orice moment să-l prindă într-o poză. Un alt atu de care se bucură, în mod special cei de la Jadoris este că reușesc să îi facă pe miri să se simtă bine și să nu pară stingheriți de prezența unui fotograf alături de ei.
M-am bucurat foarte mult atunci când am găsit un fotograf din București, cu o experiență de peste 10 ani în domeniul fotografiei și cu foarte multe cupluri care să îl recomande. În plus nu este nevoie să vorbești cu cineva pentru a te convinge că ei sunt alegerea cea mai bună pentru nunta, petrecerea, botezul sau orice alt eveniment, este de ajuns să arunci o singură privire peste pozele existente deja pe site.
Dacă ele nu te conving, poți vizita și blogul lor, vei descoperii astfel și părerile celor care au apelat și care doresc să mai apeleze în continuare la Jadoris. Nunta, botezul sunt lucruri care de cele mai multe ori se întâmplă o singură dată, iar acum nu mai este de ajuns să vi le amintiți voi, trebuie să puteți să le oferiți și celorlalți amintiri legate de aceste evenimente. O poză va rămâne mereu acolo pentru a vă ajuta să nu uitați. Alegeți Jadoris pentru cele mai frumoase fotografii!

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.