11.Jurnalul unei zile normale într-o familie de fani brânză!

 Toni-Jr

06:00 Tăticul se ridică încet, nu care cumva să o trezească pe mămica, se deplasează tiptil cu papucii în mână, pentru o secundă podeaua scârțâie și el simte cum teama începe să îl stăpânească. Își ține respirația pentru câteva secunde în timp ce se roagă să nu o fi trezit pe soție, spre bucuria lui nicio mișcare nu sosește din partea soției.

06:30 Tocmai a scăpat din cameră, acum mai trebuia să treacă și de camera copiilor, la care ușa rămânea mereu deschisă pentru ca niciun monstru să nu îi viziteze. Nici de acolo nu se aude niciun zgomot suspect, coboară scările și se pregătea să se încalțe în papuci, când dinspre bucătărie se aude un zgomot suspect. Primul lui gând este că cineva a venit să îi fure prețioasele rezerve de brânză Delaco.

06:45 În sfârșit a reușit să se apropie fără a fi auzit de hoțul, care într-adevăr furase o cutie de brânză fondue, deja simțea cum îi lasă gura apă după acea brânză, doar ce încercase sortimentul și fusese dragoste la prima vedere, nici nu se putea gândi că altcineva se apropiase de brânza sa.

06:55 Se pregătește să atace hoțul tocmai în momentul în care acesta se întoarce…

  • ….
  • Nu mai țipa că trezești copii!
  • Păi dacă vii prin spatele meu și cu … acela este un papuc?… în mână…
  • Ce faci la ora asta atât de dimineață aici? Credeam că este un hoț!
  • Mi-a venit poftă de niște brânză pufoasă și am zis să mânănc înainte de a se trezi copii? Dar tu ce faci aici?
  • Același lucru mă gândeam și eu, hai să mâncăm, că după ce se trezesc cei mici nu vom mai avea loc.

07:10

  • Mamiiii! Tatiii! Unde sunteți?
  • Ascunde repede brânza până nu o văd!
  • Andreea, mami cu tati mânâncă blânză de la pufoșenii!
  • Suntem morți

07:20 Cei mici deja și-au rezervat locul la masă și bucățile de brânză au dispărut imediat, ultimele bucăți au ajuns în pachețelul pentru la școală.

Toni-si-Toni-JR_small

08:00 Iubita să nu uiți să iei brânză când te întorci acasă!

20:00

  • Mami a venit acasă! Vrem pufoșenii!
  • Bine ai venit iubit-o! Dar unde este brânza?
  • La magazinul nostru vânduseră deja toate cutiile de brânză, nu am reușit să iau.

20:30

După dispariția momentului de panică în sfârșit familia se refugiază tristă în cameră, se pare că va fi o seară fără brânză de la Delaco. Cu toate acestea mămica observă că tăticul nu pare foarte afectat, în alte ocazii ar fi țipat, ar fi făcut scandal, dar acum a decis doar să se refugieze în camera de zi.

album

-În același timp-

– Bine v-am regăsit, dragele mele. Toți cei din casă au uitat că un fan brânză așa ca mine are mereu cel puțin o rezervă din minunatele brânzici.

– Așa deci, noi plecăm supărați și tu mânânci singur toate delicatesele astea?

– Nu iubita, tocmai voiam să vă aduc și vouă, voiam să vă fac o surpriză.

– Bineînțeles, dar hai să chemăm și copii, Alexandra, Maria.

– Da mami… Blânză!!! Tati are blânză!

În acest mod, doar datorită faptului că tatăl este un fan înrăit, întreaga familie a putut adormi liniștită după ce și-a luat porția de brânză de la Delaco.

4 Comments

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.