Cu cine montam mobila?

Redecorare cu belele

De ce oare destul de multe lucruri par să fie simplu de executat, dar când treci să le faci se dovedesc greu de realizat? Ca să mă înțelegeți o să vă povestesc o întâmplare recentă, pe care am trăit-o chiar eu. Acum ceva timp m-am hotărât să îmi redecorez locuința. Zis și făcut. După redistribuirea mobilei prin camere, am ajuns la concluzia că o parte din vechiul mobilier s-a învechit foarte rău. Acesta ar trebui nu numai reparat, ci ceea ce era foarte greu ar fi trebuit recondiționat într-un atelier special.

Totuși, pentru că mobila respectivă era încă funcțională, am donat-o unei familii mai numeroase. Pentru mine au început căutările unei mobile noi moderne și care să se încadreze, în paranteză fie spus condiția cea mai grea de îndeplinit, în noua decorare și în designul camerei mele. Destul de greu am reușit să găsesc, într-un final, mobila perfectă, mai mult aceasta fiind ambalată în cutii. Am zis că odată adusă acasă pentru montare mobila mă voi descurca singură, căci este un lucru ușor de făcut.

Sinceră să fiu abia acum au început greutățile. Producătorul nu a ambalat fiecare subansamblu al mobilei într-o cutie, ci pentru a folosi spațiul fiecărei cutii la maxim le-au amestecat. Nici măcar nu le-au numerotat, astfel că folosirea schiței pentru montare mobila de către o profană ca mine a devenit un lucru foarte greu de realizat.

firma de transport mobila

După un moment de reflecție hotărârea mea a fost luată, să apelez la abilitățile tehnice ale unor meseriași din domeniu, cei care vor face totul perfect. Și în acel moment mi-am adus aminte de un alt lucru așa zis ”ușor” de făcut de oricine: mutarea mobilei de acum trei ani, atunci când ne-am mutat în actuala noastră locuință. Când am văzut cât de stresant devenise procesul de mutare, căci  mobila trebuia demontată pentru a fi coborâtă de la etajul opt. Apoi trebuia pusă în cutii speciale, iar la noua locuință trebuia montată din nou.

Specialistii sunt cei mai buni

Atunci mă săturasem de atâta ”trebăluială” și am hotărât să apelez la o firma de transport mobila. Această firmă s-a ocupat de tot  s-au ocupat de demontarea mobilei, de căratul ei și apoi de reasamblarea ei în noua locație. Prin specialiștii săi mi-au oferit siguranța ne-rătăcirii unor componente și mi-au asigurat integritatea mobile.  Mutarea s-a făcut în condiții excelente cu cheltuieli destul de mici, căci dacă m-aș fi ocupat eu de tot, am ajuns la concluzia că mă costa mult mai mult.

Văzând că nu mă descurc cu acestă ușoară  montare mobila, am contactat imediat firma de transport mobila, căci mi-am adus aminte că ei executau asemenea operații la prețuri pe care le puteam negocia. Pentru acești meseriași nu conta cine a produs mobilierul, mai mult ei se ocupă și de prinderea componentelor ce trebuiesc puse pe perete, într-un cuvânt o firmă specializată asigură servicii de înaltă calitate.

Prin apelarea la specialiștii din domeniu vă spun că am scăpat de foarte mult stres, am putut să mă ocup de lucruri mai plăcute. Dacă voi credeți că montarea unei mobile este un lucru ușor eu vă mai spun doar atât: dacă uitați să puneți un șurub sau puneți anumite elemente schimbate între ele, atunci este nevoie să demontați ce ați făcut și să luați montarea de la început. Așa că vă sfătuiesc să apelați la cei care se pricep și care pot să facă chiar și unele retușuri acolo unde se impun.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.