Buze moi și catifelate cu balsamuri de buze de la Faunus Plant!

Bine v-am regăsit, speram ca acest articol să apară mai repede, dar pur și simplu nu ”mi-am găsit cuvintele”. Nu credeam că poate fi așa de greu să vorbești despre un produs care ți-a făcut bine și care te-a ajutat să treci peste o problemă. Cu toate acestea parcă tot nu sunt mulțumită de ce a ieșit și mereu vreau să schimb câte ceva sau să mai adaug ceva.
Așa cum probabil v-ați dat seama din titlu azi vreau să vorbim despre balsamuri de buze de la Faunus Plant. Atunci când am avut la dispoziție 70 de Ron pentru a cumpăra produse de la ei de pe site, primul lucru la care m-am gândit au fost aceste balsame. Mai apoi am văzut prețul și m-am gândit că probabil nu sunt bune, să fim sinceri la un preț sub 10 Ron nu te aștepți să găsești calitate. Cu toate acestea acum nu mă mai pot despărți de ele. Am ales trei variante de balsamuri de buze: portocale, menta și lavanda, cu toate acestea momentan nu am testat decât pe cel de mentă, dar haideți mai bine să vă povestesc mai multe despre experiența mea.
Balsamuri de buze mentă 5 Ml 
În urmă cu ceva ani am început să am buzele tot mai uscate, pur și simplu reușeam să fac cojițe pe ele, mai ales iarna. Am încercat zeci de tratamente, diferite balsame de buze, unele și foarte scumpe mi-au trecut prin mână. Cu toate acestea problema mea părea că se agravează în loc să se îmbunătățească. Ceva m-a făcut să acord o șansă firmei Faunus Plant așa că am achiziționat trei balsamuri de buze.
Coletul a sosit foarte repede, dar pe mine doar cele trei micuțe balsamuri mă interesau. Atunci când le-am văzut mi s-au părut prea mici, eram în idee că într-o săptămână le voi termina pe toate. Cu ceva teamă am încercat balsamul de mentă, încă de la primul contact am simțit o diferență. Nu știu cum să vă explic, dar balsamul este foarte cremos și oferă un fel de căldură buzelor atunci când este aplicat.
După ce am citit instrucțiunile am decis să îl folosesc ori de câte ori îmi simțeam buzele uscate. Astfel în primele trei zile ajunsesem să folosesc balsamul de buze la aproximativ 2-3 ore, desigur doar când eram trează. Am avut o perioadă în care m-am gândit să renunț, dar gustul acela de mentă și prospețimea balsamului nu m-au lăsat. Astfel cam după o săptămână foloseam balsamul de maxim 2-3 ori pe zi.
Acum, după mai bine de o lună de când folosesc acest balsam buzele mele sunt catifelate din nou. Am încercat în ultima săptămână să văd cât aș putea sta fără balsam și cam după 3 zile au început să apară primele semne de întărire a buzelor. Cu toate acestea prefer să folosesc zilnic balsamul pentru a oferi buzelor prospețime.
Ce trebuie să știți despre balsamurile de buze de la Faunus Plant? 
În primul rând că sunt produse naturale. Pur și simplu atunci când ajungi să le testezi îți poți da imediat seama că nu au acele substanțe pe care le găsești de obicei în balsamuri de buze. Ele sunt realizate din ceară de albine și din multe alte ingrediente la fel de naturale.
De asemenea trebuie să le ferești de căldură, pentru că altfel există șansa ca acestea să se topească. Așa cum am zis și mai sus sunt realizate cu ingrediente naturale. Eu am mereu în geantă balsamul de buze, pentru situațiile de urgență, este foarte mic deci nu trebuie să îți faci griji cu privire la spațiul ocupat.
Nu se consumă repede, sinceră să fiu nu am folosit nici măcar jumătate din tub și credeți-mă că l-am utilizat pe buze de mai mult de 100 de ori. Pur și simplu se așează atât de bine pe buze încât nu ai cum să consumi mai mult din el.
Eu vă recomand acest produs dacă și voi vă luptați cu buzele uscate. Prețul lui este foarte mic și tocmai de aceea consider că nu ar fi foarte greu să vă achiziționați unul. Am folosit o singură dată și balsamul de buze cu lavandă și pot să vă spun că are un efect mult mai puternic. Cel de portocale urmează să ajungă la o prietenă pentru a nu se risipi.
P.S. Balsamurile de buze expiră foarte târziu deci nu îți face griji că nu vei avea timp să îl folosești.
P.S.2. Dacă mai îmi vin idei sau testez mai bine și celălalt balsam revin cu update.
Un balsam de buze nu-mi lipseste niciodata din geanta.
Ador balsamurile acestea. Cel cu menta este preferatul meu.
Cred ca cel cu aroma de portocala este demential!
Imi plac balsamurile lor pentru ca au ingrediente bune cum rar mai vezi
N am incercat niciodata dar am auzit numai lucruri bune despre produsele lor.
In acest moment am deja prea multe incepute, dar o sa retin pentru viitor. Cred ca cel de portocale mi-ar placea. LAvanda si menta nu prea imi plac.
N-am prea folosit balsamuri de buze pana am primi cadou un set de balsamuri de buze cam acum un an- cele cu Coca Cola, Sprite, etc. De aia spun c mereu trebuie incercate produse noi, nu se stie de care te poti indragosti definitiv.
Eu vreau sa-l incerc pe cel cu propolis neaparat! Ma tenteaza totusi si cel cu portocale 🙂
Eu mi-am ales de la ei balsamul de buze cu portocala si cel cu propolis. Le folosesc concomitent si imi plac foarte mult. Cu cel de menta nu m-as fi inteles, nu-mi place menta nici in bauturi…
Par interesante. eu acum am vreo 2 desfacute. care se tot perinda prin casa. dar niciodata nu strica unul in plus. offtopic – tema asta cu fulgisorii de nea e tare simpatica, dar iti incarca greu pagina si se misca ciudat…
Vreau sa-l cumpar si eu pe cel cu portocale pentru ca am citit numai lucruri bune despre aceste balsamuri si in plus costa foarte putin.
am o groaza de blsamuri de buze, folosesc , pe acestea nu le stiam, mi-ar placea unul mentolat!
Eu nu prea folosesc balsamurile de buze. ! Dar as dori sa-l incerc pe cel de menta! Multumesc de recomandare!
Si eu m-am uitat chiar ieri la ele si mi s-au parut super ieftine. Fara cea de menta, eu nu ma impac prea bine cu aroma de menta