Învingem răceala cu siropuri Faunus Plant! -Review

Bine v-am regăsit! Sărbătorile de iarnă au trecut, însă frigul și cu zăpada deabia acum și-au făcut simțită prezența. Pe cât de frumoasă este zăpada proaspăt așternută, pe atât sunt de enervante bălțile. Datorită acestora am reușit să răcesc destul de nasul acum 2 zile. Noroc însă că mai aveam în casă siropuri Faunus Plant. Așa cum sper că vă amintiți din 2016 am primit de la aceștia mai multe produse spre testare. Ei bine astăzi vreau să vorbim despre fiecare în parte, pentru că am reușit să le testez pe toate.

FAUNUS PLANT SIROP PIN 15645153_1209795599110272_1836234290_n

Acesta a fost primul sirop pe care am îndrăznit să îl deschid. Ce este drept prima lingură am luat-o puțin cu teamă, nu mai consumasem sirop de pe la vârsta de 10 ani. Nici prin gând nu mi-a trecut că și adulți pot lua sirop atunci când au nevoie. Pentru adulți modul de administrare este de o lingură de 3-4 ori pe zi. Acest sirop are un gust plăcut, se poate observa că este realizat din produse naturale. Eu nu am reușit să țin o cură de o lună, dar mă gândesc pe viitor să încep una. La mine a funcționat, mai ales că în acea perioadă aveam probleme cu respiratul.

Dacă medicamentele nu le suport, efectiv de fiecare dată uit să le iau, siropul m-a cucerit. Reușeam să îl iau la ore fixe, desigur la asta a contribuit și faptul că îmi place gustul lui. Eu îl recomand pentru cei mici, deoarece este un produs natural și sunt sigură că va fi iubit de ei. Siropul contribuie la mai multe lucruri, cum ar fi:

  • funcționarea normală a aparatului respirator.
  • îmbunătățirea capacității respiratorii.
  • reducerea disconfortului care apare la nivelul căilor respiratorii.

De asemenea pentru un efect mai bun se recomandă folosirea acestui sirop împreună cu Ceaiul Respiratorus, acesta poate fi achiziționat tot de pe Faunus Plant. Prețurile celor două produse sunt foarte mici și tocmai de aceea vi le recomand cu drag.

FAUNUS PLANT SIROP MACESE 15644240_1209795645776934_1863879294_n

Dacă nu vă plac măceșele nu vă recomand să îl luați. Eu mă număr printre persoanele care nu suportă gustul măceșelor, iar sinceră să fiu mă așteptam ca siropul să aibă alt gust. Acesta a fost singurul sirop din care nu am putut să iau decât o lingură. Tocmai de aceea nu îmi pot crea o opinie sinceră dacă este bun sau nu. Un lucru este însă cert chiar este realizat din măceșe.

Acest sirop este recomandat pentru:

  • creșterea capacității de apărare și rezistență a organismului.
  • refacerea organismului în perioadele de covalescență.

Vă recomand acest produs pentru că are un preț foarte mic și pentru că este realizat din produse naturale. Și acesta, ca și celelalte siropuri Faunus Plant poate fi achiziționat direct de pe site. El va sosi în cel mai scurt timp la voi.

 FAUNUS PLANT SIROP ECHINACEA 15591861_1209795659110266_2026395258_n

Acesta este unul dintre siropurile care de asemenea m-a cucerit. L-am folosit pe la jumătatea lunii decembrie pentru a mă proteja de frigul de afară. Vă pot spune că nu am răcit nici măcar o singură dată. Ce îmi pare rău este însă că nu am reușit să respect programul. Mai exact aveam zile când îl luam doar o singură dată. La fel ca și la celelalte siropuri doza recomandată pentru adulți este de o lingură de 3-4 ori/zi.

Acest sirop, ce conține 40% Echinaceea, este potrivit pentru:

  • funcționarea normală a sistemului imunitar.
  • refacerea organismului în covalescență.

Siropul poate fi luat fie preventiv fie atunci când primele semne de boală încep să apară. Are un gust foarte plăcut și tocmai de aceea cred că va fi preferat și de cei mici. Nu uitați să verificați contraindicațiile înainte de a îl achiziționa. Acestea sunt disponibile și pe site-ul Faunus Plant.

FAUNUS PLANT SIROP CATINA 15645644_1209795702443595_1005309824_n

Chiar dacă gustul acestui sirop este mai acrișor decât celelalte, el este unul destul de plăcut. Acest sirop m-a cucerit prin starea pe care mi-a oferit-o de câte ori alegeam să îl folosesc. Efectiv pentru câteva minute de la folosire simțeam o căldură plăcută pe gât. Eu l-am folosit doar preventiv, mai mult pentru întărirea sistemului imunitar și sunt foarte mulțumită de el. Din păcate nici de această dată nu m reușit să țin cura complet, dar am de când să încep una în primăvară.

Siropul de cătină ne este de ajutor în:

  • întărirea sistemului imunitar.
  • refacerea organismului după boală.
  • îmbunătățirea stării generale și a rezistenței organismului.

Recomand acest sirop tuturor persoanelor care vor să își îmbunătățească sistemul imunitar. El este de asemenea recomandat în perioadele cu risc crescut de boală. De exemplu el este un ajutor perfect în zilele acestea când temperaturile oscilează de la cald la frig și invers.

Acestea sunt doar câteva dintre Siropuri Faunus Plant, vă invint pe site-ul www.faunusplant.ro pentru a le descoperi și pe celelalte. Acest site are doar produse naturale și prețurile sunt foarte mici. Pe desupra la fiecare produs în parte veți descoperi: la ce este bun, contraindicatiile și desigur ingredientele.

*Am mai scris despre produsele Faunus Plant:
One Comment

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.