Ce alegem vacante Grecia sau Vacante Bulgaria?

Bine v-am regăsit. Nici bine nu a început noul an că deja mă gândesc serios la o vacanță. Acum să fiu sinceră nici nu am avut timp de Sărbători să mă odihnesc. Ba am fost în oraș, ba în vizită la prieteni sau rude. Știu, lucrurile astea pot părea relaxante, dar nu este deloc așa. Pe mine una mă obosesc foarte mult. Tocmai de aceea am decis ca în 2017 să mai țin cont și de mine. Acum singura problemă de care m-am lovit este faptul că nu știu ce să aleg vacante Grecia sau vacante Bulgaria. Ambele destinații îmi plac la fel de mult, iar luarea unei decizii pare ceva imposibil.

Pentru mine este ca atunci când am de ales între mere și pere ambele fructe îmi plac, dar nu pot alege o favorită. Cu toate acestea știu că ambele destinații mă vor cuceri, sunt genul de țări în care mi-aș petrece întreaga viață. Doar gândiți-vă cum ar fi să luați micul dejun aici:

16326502_1240868489326871_1497299838_o

Voi ce ați alege vacante  Grecia sau vacante Bulgaria?

Știu că mulți dintre voi mi-ați spune să aleg destinația care îmi oferă cel mai bun preț. Ei bine acest lucru nu este bun pentru că firma cu care vreau să plec are prețuri foarte bune pentru ambele destinații. Am luat în calcul și posibilitatea de a alege țara cu cele mai multe locuri de pot fi vizitate. Totuși pe site am descoperit numeroase oferte pentru locuri speciale din ambele țări.

Mi se pare puțin ciudat ca eu să vorbesc și voi să nu știți despre cine este vorba, așa că trebuie să precizez că site-ul care m-a cucerit este travelidea.ro. La ei am găsit atât vacante Grecia cât și vacante Bulgaria. Mai mult decât atât ei au oferte pe tot parcursul anului 2017. Asta înseamnă că nu ar fi nici o problemă dacă aleg să merg în concediu. 16357948_1240868425993544_650149912_o

Tot la ei pe site am descoperit foarte multe oferte cu privire la ambele destinații. Mă gândisem inițial să merg prima oară în vacanță în Bulgaria și apoi să merg în Grecia, cu toate acestea apărea o altă problemă: Ce oraș să vizitez. La firma de transport am descoperit zeci de orașe frumoase care fac parte din aceste două țări. Deci vă întreb și pe voi: ”Ce ați alege dacă ați fi în locul meu?”.

One Comment

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.