Recenzie: „Misterul Gemenelor” – Adi Rule (Libraria Online Libris)

 Nume: Misterul Gemenelor

Autor: Adi Rule

Editura: Leda Edge

Categorie: Literatură Universală

An apariție: 2016

La vânzare pe: Librăria online Libris

 

„Misterul Gemenelor” – Adi Rule

Bine, v-am regăsit.  Am primit de la librăria online Libris cartea „Misterul Gemenelor” scrisă de Adi Rule. Această carte a reușit să mă cucerească prin intriga sa, dar și prin modul de asociere a cuvintelor. Este vorba de o carte foarte complexă, cu un subiect destul de bun. Firul narațiunii poate fi urmărit cu ușurință, iar autoarea nu se pierde în detalii. Chiar daca nu am citit-o la fel de repede ca pe ultima, am savurat fiecare capitol.

Misterul Gemenelor” prezintă o lume fabuloasă în care alterii, creaturi ale focului, reușesc să se strecoare în lumea oamenilor. În urma uniunii dintre ei și un partener uman de obicei iau naștere doi gemeni. Legenda spune că unul dintre gemenii născuți este o creatură monstruoasă ce poartă numele de Aripi-Roșii. Partenerul uman are însă obligația de a îneca acel geamăn încă din prima zi de viață. Un tată nu poate însă să își sacrifice fetița nou-născută și alege să plece alături de cele două fete din oraș.

Timp de 18 ani Aripi Roșii stă ascunsă în podul casei în care locuiește alături de tatăl său și sora sa, Jey. Cele două fete sunt la fel, singurele lucruri care ar putea-o trăda pe Aripi Roșii sunt ochii, sângele negru și cicatricile de pe spate. Tânăra mai făcuse de câteva ori schimb cu sora sa și mersese prin oraș. De fiecare dată însă fusese nevoită să poarte haine care să îi acopere spatele, să se protejeze de orice fel de lovitură ce ar putea scoate la iveală sângele negru și desigur să poarte ochelari de soare. Povestea se schimbă atunci când în drum spre casă tânăra este atacată de doi preoți ai lui Rasus. Pentru a-și salva viața ea este nevoită să ceară ajutorul focului, fără a ști că asta îi poate aduce însă moartea.

Urmează o nouă schimbare de identitate cu sora sa și astfel are ocazia de a-l întâlni pe chipeșul Zahi Zan, nepotul reginei. Cu toate acestea el se preface că este un simplu grădinar atunci când intră în vorbă cu tânăra. Descoperim de această dată o asemănare între el și ea din prisma faptului că amândoi își ascund adevărata identitate. La scurt timp la ea acasă sosește o scrisoare prin care sora sa este rugată să se prezinte la palat pentru un bal. Chiar dacă scrisoarea a venit pentru Jey Fairweather, Aripi-Roșii știe că invitația îi este adresată, că ea a reușit să îl cucerească. Urmează punctul în care fata trebuie să decidă dacă va spune adevărul și va merge la bal sau va rămâne ca și până acum o simplă „fantomă”. Să nu uităm că un simplu pas greșit o poate aduce foarte aproape de moarte.

Fragment din carte:

“Ca orice templu care se respecta, si acesta are o temnita. Sunt sigura ca au un alt nume pentru ea, ceva de genul Zona Detentiei Corectionale Juste si Centru de Exercitiu. Dar ca persoana care a citit pana la saturatie romane de duzina, recunosc gratiile de fier, podeaua murdara si obiectele care par de specialitate fara ca natura lor sa fie imediat identificabila. Lumina slaba de la cele cateva lumanari fixate in perete creeaza genul de semiintuneric ce starneste panica nejustificata.
    Sau complet justificata.
    Bonner a fost expediat de preotul in violet, cu mana pe spatele lui, cu vreo doua etaje mai sus. Garzile si cu mine am continuat sa coboram pana cand lumina puternica a lampilor cu gaz, marmura si catifeaua aurita au fost inlocuite de palpairi galbene, piatra golasa si pete suspecte. 
    Talpile imi frig in continuare, jucandu-se cu invizibilele tentacule de foc ce se strecoara din pamant pe sub podea, insa, din cate imi dau eu seama, evadarea e imposibila din incaperea aceasta. O singura usa, o singura scara ce duce la suprafata si probabil cincizeci de oameni pe care va trebui sa-i incinerez de aici pana afara. Nu e prea roz. Va trebui sa mai astept.
    Zgarda de fier marime-universala a Templului imi este fixat de gat. Lantul atasat trebuie sa cantareasca aproape cat mine si sunt silita sa ma cocosez, ca sa nu ma traga de gat in spate si sa ma stranguleze. Si, imi dau seama ca sunt o pacoste pentru societate, dar un scaun ar fi o pretentie exagerata?
    Cei doi gardieni imbracati in negru, o huiduma barboasa si o femeie slabanoaga, cu ochii goi, se incrunta la mine de sub coifurile lor de fier cu tepi – coifuri reprezentand razele soarelui, o idee care ar fi frumoasa, daca soarele ar fi negru si inspaimantator.
    – Deci, pentru ce esti aici? intreaba gardianul barbos. Falsificare sau erezie?
    Ma incrunt.
    – Nu vi se spun prea multe, asa-i?
    – Preacurvie? incearca femeia.
    – Ei, ma faci sa rosesc. Imi incrucisez bratele. Chiar nu stiti de ce ma aflu aici? Cum o sa ma puteti tortura corespunzator?”
*Bonner este iubitul lui Jey(după părerea mea un adevărat nenorocit).
După capitolul cu judecată tânăra se întoarce acasă și descoperă dispariția surorii sale Jey. Astfel începe o adevărată misiune de salvare, iar mai apoi o luptă pentru a dovedi că Aripi-Roșii nu este un monstru ci o fată specială. Pe parcursul romanului, Aripi-Roșii reușește să își facă mulți prieteni. Cu toate acestea există și persoane care nu sunt ceea ce par a fi. Cum va reuși tânăra noastră să treacă peste toate obstacolele și care v-a fi deznodământul poveștii vă invit să aflați citind cartea.

„Misterul gemenelor” m-a cucerit deoarece pune un mare accent pe cât de ușor pot fi influențați oamenii. Chiar dacă în viața reală nu există alteri și Aripi-Roșii există persoane care reușesc să se joace cu mintea oamenilor. Cartea mi-a arătat că uneori este nevoie să privești peste aparențe și să continui să cauți adevărul. De asemenea m-a surprins faptul că pentru prima oară am descoperit o autoare care nu acordă o atenție deosebită iubirii. Chiar dacă în unele capitole pare că iubirea va trece pe primul loc, ea rămâne de fiecare dată în spate. Această carte este una specială, nu vă așteptați să găsiți în ea cavaleri în armuri strălucitoare și nici genul de povești siropoase. Cu toate acestea puteți spera la un roman plin de acțiune în care nu se poate prevesti finalul.

De ce Librăria online Libris?

Pentru că a reușit să mă încânte cu cele mai frumoase titluri. Pot spune cu mâna pe inimă că sunt foarte mulțumită de alegerile făcute. Pe lângă cele două cârți prezentate în această săptămână mai există și alte mii, colecțiile lor actualizându-se la scurt timp. Îmi place faptul că se poate ajunge foarte rapid la cartea dorită, adică există posibilitatea de a căuta după nume, după autor sau doar după anumite cuvinte cheie. Desigur mai este și posibilitatea de a intra într-o categorie de cărți și a alege numele cele mai potrivite. Nu știu de ce, dar eu în 99% dintre cazuri prefer ultima variantă. Astfel la sfârșitul căutărilor rămân cu o listă ce cuprinde zeci de nume de cărți. Vă invit și pe voi pe site-ul lor pentru a cumpăra cele mai noi cărți la prețuri foarte bune. „Misterul Gemenelor”, de exemplu, este redusă cu 30% în acest moment.

P.S. Acum la orice comandă care depășește 30Ron beneficiați de transport gratuit.

 

 

10 Comments

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.