Fundamentul unei dezvoltari sanatoase – saltelele pentru bebelusi
Inca de cand ne nastem, diversii factori externi ne pot influenta starea de sanatate. Spre exemplu, esential pentru dezvoltarea optima a bebelusilor este sa alegem intotdeauna o saltea corespunzatoare. Calitatea somnului, alaturi de formarea corecta a coloanei vertebrale, depind intr-o foarte mare masura de acest aspect, patutul fiind locul in care micutii petrec cel mai mult timp in primii doi ani.
Salteaua – elementul esential pentru o dezvoltare armonioasa a micutilor
Am stabilit deja ca salteaua detine rolul cel mai important in viata copilului de la inceput, dar si apoi. Avem nevoie de somn pentru ca acesta ne ajuta corpul si creierul sa functioneze normal, influentandu-le in mod direct.
Se pare ca importanta pe care o are un somn bun este mai extinsa decat ne-am imaginat. Astfel, atunci cand nu dormim suficient ne supunem riscului de obezitate, pentru ca doar atunci cand dormim suficient sunt eliberate substantele chimice de catre creier necesare pentru reglarea centrului de control al greutatii.
O saltea corespunzatoare reprezinta solutia prin care poate fi prevenit riscul de moarte subita la copii. Potrivit cercetarilor stiintifice, acest aspect poate fi evitat cu ajutorul unei saltele ferme. Este esential ca lenjeria de pat sa se potriveasca perfect pe saltea, sa fie fixa, pentru ca in acest fel stii ca cel mic nu se poate infasura in ea. In nici un caz nu este indicata prezenta jucariilor sau a unor perne pe durata somnului celui mic.
De unde va cumparati saltelele pentru bebelusi? Chiar daca gasesti pe piata variate optiuni, trebuie sa te gandesti ca ai nevoie de cea care indeplineste toate cerintele legate de confort si siguranta. Magazin fizic sau online? Cel mai bine este sa cercetezi piata. Nu are relevant acest aspect, atat timp cat gasesti ceva pe placul tau. Sansele de a gasi salteaua ideala pe pagini precum nichiduta.ro sau altele renumite in mediul online, sunt destul de mari si avantajoase.
Cauta articolul ce iti va oferi siguranta ca sustine coloana vertebrala a copilului in mod corespunzator si nu influenteaza dezvoltarea sanatoasa a acestuia. Stii ca cei mici au o pozitie specifica in primele luni din viata, ce implica o coloana curbata? In timp insa, acestia se adapteaza si se desprind de forma corpului din burta mamei. Deci, este esential sa gasesti o saltea care sa favorizeze acest aspect.
Calitatea somnului este influentata de cea a saltelei. Ce inseamna asta? Tocmai ca ai nevoie de o saltea buna. Factorii determinanti in alegerea saltelei potrivite pentru un somn netulburat sunt: capacitatea de respiratie, reducerea nivelului de umiditate, stabilitatea termica, neutralitatea electrostatica, capacitatea de curatare si intretinere a husei, inhibarea bacteriilor ce reprezinta cauza unor mirosuri neplacute.
Cum alegi o saltea buna? Ei bine, aceasta nu trebuie sa fie in nici un caz prea moale, dar nici prea tare, ci potrivita. Spre exemplu, cea mai recomandata este o saltea cu elasticitate punctuala, ortopedica. Aceasta ar sustine corpul celui mic corect, eliberand orice presiune de pe coloana. Ii oferi copilului tau posibilitatea de a-si dezvolta sira spinarii intr-un mod optim.
De asemenea, atunci cand investesti intr-o saltea buna contribui la eliminarea posibilitatii de formare a unor adancituri, care sa influenteze pozitia copilului. Stii si ca cel mic este ajutat sa sustina linia naturala a corpului in timp ce doarme.
De unde va cumparati saltelele pentru bebelusi? Cel mai indicat este sa alegeti un magazin de specialitate. Orientati-va si dupa preturi, un factor important as spune.