Casa de la capătul străzii

În proba numărul 5 din SuperBlog 2018, cei de la AIA Proiect m-au invitat să îmi „croiesc un drum pe strada mea”, ce a ieșit? Puteți vedea mai jos.

Mereu am visat să locuiesc în casa de la capătul străzii. Ea să fie reperul celor care intră în oraș, dar și al celor care aleg să plece. Nu știu de ce, dar mereu când merg undeva rețin fix primele și ultimele case din acel loc și tocmai de aceea consider că ele trebuie să aibă o arhitectură deosebită, o arhitectură care să te facă să îți amintești mereu și mereu de ele. În plus este cel mai bun loc pentru a amplasa „Casa vrăjitoarei”.

Încă de mică, atunci când mă gândeam cum ar arăta locul în care eu să mă simt ca „acasă” îmi veneau în minte casele acelea de vrăjitoare. Casele în care orice copil și-ar fi dorit să își piardă câteva ore în căutarea cărții cu poțiuni magice sau a vreunui spirit malefic ascuns în beci. Nu doar dorința aceasta, a celorlalți, de a afla ce se găsește în spatele unei astfel de case m-a făcut să visez la ea, ci și faptul că majoritatea acestor case arătau ca vechile conace.

Desigur, nu aș opta pentru o casă bântuită clasică ci aș merge mai departe, îmbinând utilul cu plăcutul. Aș merge spre un roșu sângeriu închis, care să trezească interesul, și în plus m-aș asigura că cele mai frumoase felinare albe îmi vor decora balconul. În felul acesta seara aș putea ieși pe balcon și acompaniată de lumina lumânărilor aș putea citi povești de mult uitate, în timp ce pisica mea neagră va dormi pe picioarele mele.

Când voi îmbătrâni, nu voi deveni vrăjitoarea cea rea din cărți, din contră de câte ori voi avea ocazia voi strânge copiii doritori în fața porții pentru a le spune povești cu vrăjitoare și pentru a îi servi cu prăjiturele, asta dacă învăț până atunci să gătesc  :-D. Nu mi se pare nimic mai frumos decât să simt mirosul de prăjituri proaspăt coapte venind dinspre o astfel de casă.

Cum va arăta interiorul casei mele?

Tocmai mi-am dat seama că am uitat să vă povestesc despre cum arată interiorul casei unei mici vrăjitoare. În primul rând în living, care va fi foarte mare, voi așez un șemineu și lângă el voi forma un colț perfect pentru cele mai friguroase zile de iarnă. Acolo mă voi refugia atunci când temperaturile vor fi prea mici pentru a ieși din casă și alături de pisicuța mea ne vom încălzi lângă foc.

Voi avea o bucătărie mare pentru a putea testa cele mai nebănuite rețete și voi opta pentru culori care să nu scoată foarte mult în evidență petele. Nici baia nu va lipsi, ea fiind decorată asemeni băilor din vechile palate. În plus voi opta pentru băi la ambele etaje pentru a avea mereu o soluție de rezervă.

Dormitorul va fi decorat în stil „vrăjitoresc”, nici de aici nu va lipsi șemineul, iar patul va fi într-o nuanță de roșu închis. În plus acesta va avea cele mai multe geamuri din casă pentru ca soarele să mă acompanieze pe tot timpul zilei. Voi opta și pentru prezența unui mic birou pentru zilele în care nu am chef să merg în altă cameră pentru a scrie. Tot aici va avea și pisicuța mea culcușul ei, un mic culcuș special creat pentru o pisicuță neagră.

De la Vis la Realitate…

Pentru a îmi vedea visul devenit realitate aș apela la un proiect casa, dar tocmai pentru că nu orice firmă va putea realiza casa mult visată voi opta pentru cea mai bună firmă din domeniu. Mă voi adresa celor de la AIA Proiect și le voi povesti în detaliu tot ce îmi doresc pentru ca ei să îmi transforme visul în realitate.

Deja îmi imaginez cum voi pune pe foaie primele idei, cum voi vedea prima schiță a casei și cum încetul cu încetul aceste lucruri nu vor mai fi povești. Voi putea construi o casă care să mă reprezinte și care să fie observată de toți cei care trec prin zonă. Pentru că iubesc natura voi avea și o grădină mare care va împrejmui întreaga construcție. În fața casei vor fi plantate cele mai frumoase flori, iar în spatele ei voi avea o grădină cu zarzavaturi.

Casa se va bucura de foarte multe geamuri pentru ca lumina soarelui să poată pătrunde în fiecare încăpere. Pentru a economisi bani seara lumina va fi asigurată pe de o parte de felinare și pe de altă parte de becuri led. Felinarele vor fi cele care vor crea un cadru romantic și liniștit, iar becurile se vor asigura că am lumină suficientă pentru a lucra sau pentru a face teme.

Biroul de arhitectură AIA Proiect

Video-ul de mai sus mi-a trezit dorința de a îmi vedea visul devenind realitate. Nu pot să nu îmi imaginez cum ar arăta casa visată de mine proiectată pe o astfel de schiță, cum fiecare lucru, fiecare detaliu ia naștere în mâinile arhitectului perfect. Mai apoi casa de pe foaie se va transforma pas cu pas în acasă.

V-am spus deja că deoarece proiectul despre care v-am vorbit este unul complex și vreau ca totul să iasă bine voi apela la AIA Proiect. Această firmă de proiectare îmi va pune la dispoziție un arhitect Bucuresti. care să îmi conducă visul spre împlinire. Această firma  are o experiență de peste 10 ani în acest domeniu, ceea ce înseamnă că știe deja să îmi explice toți pașii pe care trebuie să îi urmez pentru a fi mulțumită de rezultat.

 

 

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.