Curs de Design și Programare Web de la Eurocor – Modulul 6

Curs de Design și Programare Web de la Eurocor – Modulul 6

Salutare! V-am lipsit, nu? Ei bine astăzi vă invit să discutăm despre cel de al 6-lea modul primit de la Eurocor. Pentru cei care se află pentru prima oară pe blogul meu trebuie să menționez că începând cu luna Aprilie a acestui an m-am înscris la cursul de Design și Programare Web oferit de cei de la Eurocor. Cel mai mult m-a atras faptul că pot învăța design și programare Web prin corespondență. Asta înseamnă că mă pot ocupa de aceste cursuri oricând am puțin timp liber.

Luna aceasta am primit și modulul 6 al acestui curs și deși nu voiam să mă apuc de el până nu ajungeam la zi cu restul cursurilor nu m-am putut abține. Probabil vă întrebați ce a avut atât de special acest curs, ei bine el ne despre aspectul estetic al blogului. Cei care mă urmăriți de mai mult timp probabil știți că foarte greu am găsit o temă care să îmi placă și că în continuare sunt deschisă spre schimbări.

Câteva greșeli pe care și eu le-am făcut atunci când am editat blogul

Un capitol foarte interesant al acestui modul ne prezintă greșelile frecvente pe care le facem atunci când alegem pentru prima oară webdesigne-ul site-ului. Trebuie să vă menționez că pe o parte din ele chiar și eu le-am făcut la început, iar pe unele încă le mai fac.

  • cromatica – aceasta a fost prima greșeală pe care am făcut-o când am deschis Notitele Ionelei. Vă atașez mai jos o poză cu aspectul primului meu blog. Așa cum puteți vedea și din poze culorile erau alese la întâmplare, fără a ține cont de reguli. Adevărul este că și pe mine mă stresau în acea perioadă deoarece îmi era foarte greu să citesc articolele. Acum pe partea de culori am mai avansat, dar parcă tot nu este cea ce îmi doresc. 
  • folosirea imaginilor de calitate – la acest criteriu trebuie să menționez că încă mai am de lucru. Multe din pozele pe care le folosesc pe blog nu sunt de calitate. Fie că vrem sau nu pozele sunt primele care ies în evidență și cu cât ele sunt mai bine realizate cu atât și cititorii sunt mai fericiți.

În acest modul am avut și ocazia de a învăța mai multe despre cum pot edita fotografiile pentru ca ele să arate mai bine pe site. Nu o să mă axez prea mult pe detalii tehnice, ci doar o să vă menționez câteva aspecte care mie mi-au atras atenția. Dacă și voi sunteți pasionați de Web Design atunci ar trebui să începeți acest curs. Sunt sigură că vă v-a oferi informații foarte prețioase.

Adobe Photoshop și Corel Photo-Paint

Modulul 6 ne oferă și posibilitatea de a afla mai multe despre aceste două programe de editat Photo. Potrivit modulului nu există foarte mari diferențe între cele două, deci putem apela la cel care ne este cel mai la îndemână. Nu vă arăt acum ce am lucrat pentru că nu am foarte multă experiență și nu sunt mulțumită total de rezultate.

Voi ce părere aveți despre acest modul? Cât de important credeți că este aspectul unui blog/website?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.