Produse de beauty de la Caress Society

O altă firmă pe care am avut ocazia de a o întâlni la Galati Beauty Bloggers #3 a fost Caress Society. De la aceștia am primit două produse noi, acestea sunt: o apă micelară și henna pentru sprâncene. Așa cum deja știți cu henna am mai avut cel puțin o întâlnire atunci când m-am vopsit, deci am fost și mai curioasă să văd cum acționează henna pentru sprâncene.

Totuși voi începe să vă vorbesc mai întâi despre apa micelară cu lapte de capră. Știam deja de beneficiile pe care le oferă laptele de capră, așa că nu mi-a fost teamă să aflu și cum acționează apa aceasta micelară. Pentru cei care află pentru prima oară de existența apei micelare trebuie să menționez că aceasta se folosește pentru demachere. Mai exact ea are rolul de a curăța fața de machiaj și de a ajuta porii să se curețe.

Mie mi-a plăcut apa micelară de mai sus hidratează foarte bine fața și dă o senzație de prospețime. Tocmai de aceea am început să o folosesc mai mult dimineața, înainte de a mă machia. În felul acesta reușesc să mă trezesc și să mă concentrez pe ce am de făcut. Nu o pot folosi seara pentru că îmi piere somnul și asta nu este bine :).

Henna pentru sprâncene Caress Society, așa cum vă spuneam și mai sus, a fost produsul pe care am vrut mult să le folosesc. Totuși, din păcate, acest produs a ajuns în final la mama mea. De ce? Pentru că nu am probleme reale cu sprâncenele, ele încă se bucură de culoare naturală. În felul acesta am decis să nu apelez încă la acest produs și la beneficiile aduse de el.

Totuși pot să vă povestesc despre experiența mamei mele cu acest produs. Efectiv a aplicat un strat subțire, a clătit și o zi întreagă s-a bucurat de sprâncene superbe. Toate colegele au întrebat-o ce a făcut și cum și le-a vopsit. Spuneam mai sus că a durat o zi, dar asta nu este din cauza produsului ci din cauza ei. A citit repede instrucțiunile și a stat cu soluția pe gene doar câteva secunde deci nu a avut când să acționeze.

Cert este că dacă aveți probleme cu sprâncenele atunci ar trebui să vă orientați spre henna. Se aplică foarte ușor și nici nu costă foarte mult, ținând cont că tubul vă este de folos pentru mai multe plicări. Gama  de produse Renovital se poate cumpăra și din lanțul de magazine DM, dar și de pe www.caresssociety.ro si www.emag.ro.

 

Voi ați încercat henna pentru sprâncene?

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.