Curs de Design și Programare Web de la Eurocor – Modulul 7

Bine ați revenit pe blogul meu! Astăzi vreau să vorbim despre noul modul din cursul de Design și Programare Web primit de la Eurocor. În cazul în care nu știați acesta este cel de al 7-lea modul al acestui curs si deja am aflat foarte multe informații esențiale despre tot ce ține de design și programare web. Trebuie să vă mărturisesc că încă îmi este puțin cam teamă să fac modificări, dar mi-am promis ca în vacanța de iarnă să lucrez pe unul din blogurile pe care nu le mai folosesc. Cei care mă urmăresc de la început știu deja că am ales acest curs pentru a putea învăța cum să îmi creez o temă personalizată. Așa că în foarte scurt timp vă voi povesti și despre această experiență.

Experiența mea cu CSS-ul

Noțiunea de CSS am întâlnit-o pentru prima oară prin 2015, pe atunci eram pe subdomeniu și mă plimbam prin toate setările pentru a mă acomoda cu noțiunea de blog. Pentru că mi s-a părut interesantă am început să mă documentez și de la alți colegi de blogosferă și mereu am primit același răspuns „Eu nu aș umbla acolo, poți strica tot blogul.” Pe atunci nu am avut curaj să editez, dar mai apoi, prin 2016, când eram deja pe domeniu am și adăugat un cod acolo.

Imaginați-vă că eu eram total paralelă cu programarea și am băgat un cod la întâmplare găsit pe internet. Voiam în perioada aia să adaug pe blog un cod care să facă să ningă, gen cum vedeți acum și la acest articol. Crezând că toate codurile de pe internet sunt bune și nu mai trebuiesc editate l-am postat cu copy-paste… Rezultatul? Blogul meu a căzut și doar cei de la host au putut rezolva problema.

De atunci nu m-am mai gândit la CSS și la editări ce pot fi făcute cu ajutorul lui. Atunci când a ajuns volumul 7 din acest curs și am văzut că este legat de CSS din nou teama a apărut. Chiar dacă știu că măcar aici codurile sunt corecte încă nu sunt sigură că nu voi face o eroare.

Modulul 7 – Totul despre CSS

Cu ajutorul acestui modul am putut afla că CSS-ul este foarte important pentru automatizarea și fluidizarea unui document HTML. Cei care aveți un blog probabil deja v-ați uitat un pic peste codurile temelor și ați văzut cât de scurte sunt. Ei bine acestea se folosesc de CSS-uri pentru a optimiza conținutul.

De exemplu mie îmi place foarte mult să am articolele foarte colorate. Ei bine pentru a selecta ce culoare să aibă cuvintele cheie(cele pe care sunt aplicate link-uri) și cum să fie ele evidențiate atunci când se trece cu mouse-ul peste ele pot crea o pagină SSL. În felul acesta nu v-a trebui să editez de fiecare dată documentul HTML, ci doar să scriu o dată codurile.

Partea cea mai drăguță la cursul de la Eurocor este că oferă aproape toate codurile de care are nevoie un programator pentru a crea CSS-uri. Mai sus v-am lăsat doar trei exemple, toate legate de backgroud-ul blogului/site-ului. Dacă este să o luăm logic sintaxele sunt foarte ușor de descoperit, cu toate acestea trebuie să avem foarte mare grijă când scriem codul. O virgulă în plus sau uitată poate duce la erori și la picarea site-ului. Tocmai de aceea înainte de orice modificare cel mai bine este să facem un full back-up.

De ce am ales cursul de la Eurocor?

Pentru că, cel puțin în perioada aceasta, nu aș putea să particip și la cursuri de programare. În plus mă pot ocupa de curs atunci când am ceva timp liber. Cursurile îmi sosesc direct acasă prin curier, deci eu nu trebuie să merg după ele. Desigur voi puteți opta și pentru sosirea cursului prin Poșta Română, mai ales dacă aveți oficiul poștal lângă voi.

Deoarece îmi permite să învăț în ritmul meu, pot trimite temele doar după ce am avut timp să trec prin toată materia și sunt sigură că am învățat toate noțiunile. În plus un profesor îmi stă mereu la dispoziție dacă am diverse întrebări sau probleme. Să vă mai spun că primesc și note pentru teme?

Voi ce părere aveți despre cursurile prin corespondență? Dar despre Eurocor? Spre ce curs v-ați orienta?

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.