Sano România ne este de ajutor și în 2019
La sfârșit de 2018 am primit două surprize foarte frumoase de la Sano România. Una a fost reprezentată de o pungă cu bunătăți primită la Gala Super Blog 2018 și cea de a doua fiind un pachet cadou de Crăciun. Dacă mă urmăriți pe Instagram atunci cu siguranță ați văzut poza cu ele, cei care nu o faceți puteți vedea produsele primite mai jos. Pentru că mie una mi-au plăcut foarte mult o să vă fac o scurtă descriere a celor care m-au impresionat cel mai mult. Nu uitați că ele pot fi achiziționate direct de pe site-ul celor de la Sano.
Primul produs pe care l-am folosit a fost Golden Caramel – Hand Soap. Este un săpun foarte atrăgător deoarece este cremos și face foarte multă spumă. Este suficientă o cantitate foarte mică din el pentru ca mâinile tale să se poată bucura de un răsfăț deplin. În plus miroase demențial, iar mirosul se păstrează câteva ore bune pe mâini. Eu pur și simplu nu pot rezista tentației de a îl folosi cât mai des.
Al doilea produs pe care l-am folosit este detergentul de vase Spark, trebuie să vă menționez că inițial nu am folosit modelul din poză, ci pe cel cu miros de lavandă. Ambele sunt geniale și doar mirosul le diferențiază. Ce îmi place cel mai mult la ele este că fac foarte multă spumă și că nu lasă mâinile uscate. Sincer vă mărturisesc că urăsc detergenții de vase după care trebuie să mă dau cu cremă pentru a avea mâinile catifelate. La Sano nici nu se pune vorba de această problemă pentru că ei au mereu produse de calitate. De asemenea ne oferă posibilitatea de a cumpăr doar detergentul de vase, fără a fi obligați să luăm și o sticlă nouă. Acest lucru este foarte cool pentru că în primul rând facem economie, iar în al doilea rând ajutăm și natura.
Pentru că în perioada Crăciunului toată casa a fost curățată cel de al treilea produs pe care l-am testat a fost Sano Anti Kalk. Acest produs m-a ajutat foarte mult cu curățarea aragazului. Trebuie să vă mărturisesc că se numără printre cele mai bune detartrante folosite în ultimii ani. În plus mie mi-a plăcut foarte mult că a fost varianta cu pulverizator, pentru că la cealaltă variantă mereu reușesc să dau pe mine. Pentru protecția mâinilor m-am folosit de perechea de mânuși primită tot de la Sano. Astfel mâinile mele nu au întâmpinat probleme.
Ultimul produs despre care vă voi povesti azi este Sano Floor. Nu cred că mai trebuie să vă spun la ce se folosește deoarece numele lui este foarte bine ales. Mai pe scurt acest produs m-a ajutat la curățenie și a oferit întregii mele case un parfum foarte plăcut. De asemenea mi-a plăcut faptul că nu este nevoie de o cantitate foarte mare de produs pentru ca efectul să fie vizibil.
Voi ce produse de la Sano Romania ati folosit? Ce părere aveți despre ele?