Pastreaza-ti feminitatea in orice anotimp sau oricare ar fi tendintele modei!

Moda are puterea sa schimbe aspectul unui oras mare, precum Parisul, unde femeile au adoptat o vestimentatie de strada comoda, hainele avand tendinte masculine, iar incaltamintea sport fiind in mare voga. Vitrine ale unor celebre case de moda prezinta manechine cu aspect androgin, iar hainele pun in mare dilema trecatorii – daca sunt piese de vestimentatie pentru femei sau pentru barbati!?

O rochie va atrage mai mult atentia decat niste pantaloni!

Pantalonii sunt purtati de femei de aproximativ 100 de ani, un secol insemnand putin in indelungata istorie. Odata cu pantalonii, femeile au preluat de la barbati si alte elemente de vestimentatie, bocancii, pantofii sport, camasi largi, tricouri si multe altele. Dar nu este pacat ca o femeie cu forme frumoase sa nu le puna in valoare purtand haine feminine?

Privirile barbatilor vor fi atrase mai degraba de siluete puse in evidenta de o rochie, al carei efect poate fi amplificat si de incaltaminte cu tocuri. Evident, vestimentatia trebuie aleasa in functie de contextul in care este purtata, insa, de cand lumea, puterea femeii a stat si in feminitatea ei, desi in ultimul secol a incercat a-si dovedi atuurile punandu-se in ipostaza de egalitate cu barbatul.

O femeie care poarta o tinuta de lucru, o uniforma sau o vestimentatie office nu trebuie sa renunte la mici elemente care-i pot evidentia trasaturile frumoase. Un costum cu pantaloni purtat la o intalnire de afaceri cu un barbat va emite mesajul ca femeia este pregatita sa negocieze, insa daca va adauga si un zambet ori putina cochetarie, va avea poate un atuu in discutii, iar o atitudine feminina ar putea duce la un rezultat favorabil.

Domnisoarele tinere prefera sa poarte zi de zi pantaloni, fiind comozi intr-adevar. Insa in ocaziile in care se imbraca cu o rochie frumoasa sau cu o fusta se simt mai atragatoare si, poate, chiar au surpriza sa farmece un barbat interesant. Asadar, de ce nu s-ar imbraca frumos mai des? Evident, insa, ca trebuie aleasa o vestimentatie potrivita activitatilor pentru care se pregatesc sa iasa din casa.

Silueta feminina iarna

Cand temperatura coboara sub 0 grade, iar zapada obliga pietonii sa isi schimbe mersul, mai poate fi o femeie gratioasa? Cu siguranta, cizmelecu toc inalt ar trebui inlocuite cu ghete sau cu cizme potrivite pentru zapada, exista multe modele de cizme pentru femei care sunt elegante, chiar daca au talpa joasa sau un toc mai mic. Insa cel mai important in alegerea incaltamintei de iarna trebuie sa fie materialul (ideala fiind pielea) si talpa – care sa impiedice alunecarea –, gratia putandu-se transforma intr-un spectacol grotesc daca incaltamintea nu ofera stabilitate femeii in timpul mersului, iar impermebilitatea salveaza de la boala pe oricine are de mers pe jos prin zapada.

Pantalonii pot pune in evidenta formele unei femei daca sunt alesi cu grija si sunt purtati cu o bluza avand culori placute sau croi avantajos. Pantalonii stramti, purtati cu o bluza mai lunga ar putea avantaja orice silueta, mai ales femeile corpolente pot castiga dintr-o asemenea combinatie, punandu-se in evidenta bustul. Iar cine are talie perfecta poate asorta cu multa eleganta pantaloni largi si taior cu camasa sau bluza, care sa evidentieze silueta.

Sezonul rece parca imbie lumea sa poarte culori inchise. Intr-adevar, precipitatiile mai frecvente fac ca hainele in culori pastelate sa se murdareasca mai usor, iar un palton de culoare deschisa este mult mai greu de curatat decat o jacheta subtire. Totusi, culorile care sunt favorabile unei femei ar trebui sa fie folosite si iarna, iar eleganta unui palton nu se compara cu cea a unei haine de fas. Si blanurile (mai ales cele artificiale) sau hainele cu croi care imita cojocul pot fi atragatoare si sunt potrivite si in tinute casual, dar si cu o vestimentatie eleganta.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.