Recomandări Seriale: Kara Sevda (Dragoste Infinită/ Dragoste Neagră)

Salutare, dragele mele! Când voi citiți acest articol eu voi fi deja în autocar în drum spre Cluj. Tocmai pentru că sunt pe drum pentru azi v-am pregătit două articole din seria „Recomandări Seriale”. Primul serial despre care vom vorbi este Kara Sevda, acest serial se găsește sub două denumiri „Dragoste Infinită” și „Dragoste Neagră”. Tocmai de aceea dacă vă doriți să îl vedeți subtitrat cel mai bine este să încercați ambele variante. Despre el v-am povestit puțin și ieri, în articolul cu și despre recomandări muzicale. Astăzi vă voi ajuta să intrați în povestea celor doi protagoniști Nihan și Kemal

Kara Sevda – Dragoste Infinită/Dragoste Neagră

Serialul aduce în prim plan dragostea dintre Kemal, un tânăr ce provine dintr-o familie simplă şi Nihan, fata unor bogătaşi. Relaţia dintre cei doi este practic imposibilă din cauza poziţiilor sociale diferite. Mai mult, se pare că părinţii lui Nihan i-au decis deja soarta, fără a ţine cont de sentimentele ei. 

Nihan locuieşte în zona rezidenţială a unui cartier din oraş, însă nu se regăseşte în mediul în care a crescut şi se distanţează de lumea din care face parte. Cei doi reușesc să fie împreună, însă nu pentru mult timp.

Sursa: publika.md

Totul începe cu o poveste de dragoste parcă desprinsă din poveștile cu prinți și prințese. Ea este o fată bogată, o fată care își dorește să vadă lumea, să cunoască și latura ascunsă și tristă a țării. Nihan vrea să iubească pur și să fie pentru prima oară ea însăși. Mama ei este mereu împotriva acestui vis și își dorește să o căsătorească cu Emir, un băiat de bani gata care crede că totul i se cuvine.

Kemal este un băiat simplu, dintr-o familie de muncitori. Nu își dorește decât să învețe astfel încât să își poată ajuta părinții. Este o persoană sinceră și de ce să nu recunoaștem arată superb. (Nu vă pot minți, el este principalul motiv pentru care m-am uitat la acest serial). Atunci când viața i-o aduce în cale pe Nihan băiatul începe să trăiască visul acesta frumos pe care viața i l-a oferit.

Cu toate acestea poveștile nu au mereu un sfârșit frumos, Emil este obsedat de Nihan și ar face orice ca ea să îi devină soție. Lucrurile se complică, fata se regăsește în situația de a alege între viața fratelui ei și propria inimă. Ce alegeri va face și cum va trece Kemal peste această problemă veți putea afla doar vizionând serialul.

Ce părere am eu despre acest serial?

Este serialul care mi-a cucerit inima. Eu l-am văzut cu mult înainte de a apărea la noi la televizor. În fiecare miercuri seara, la ora 20:00, deschideam youtube și vedeam serialul în direct la turci. Nu mă interesa că nu are subtitrare, că poate nu înțeleg toate cuvintele, pur și simplu nu rezistam tentației de a îl vedea.

”Nu poți spune că iubești pe cineva, dacă nu ești gata să îți dai viața pentru el!”

Kara Sevda

Am plâns la fiecare fază dureroasă, am trăit alături de actori fiecare clipă și în ultimul episod am stat în fața televizorului încercând să înțeleg de ce acel final. Trebuie să vă mărturisesc că până nu am văzut ultimul episod tradus nu am înțeles finalul, mi se părea atât de nedrept. Acum lucrurile sunt mai clare și sincer nu cred că putea avea un final mai bun.

Ce trebuie să știți este că serialul a avut 3 sezoane, la noi primele două au fost grupate într-ul singur serial, deci nu vă speriați dacă găsiți doar două sezoane. În total sunt 74 de episoade, iar dacă nu vreți să terminați serialul în lacrimi vă recomand să vă opriți la episodul 71. (teoretic acesta trebuia să fie ultimul)

Ați văzut acest serial? Ce părere aveți despre el?

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.