3 ROCHII DE OCAZIE ELEGANTE PE CARE LE VREAU ÎN 2019!

Salutare, dragele mele cititoare, și bine ați revenit pe blogul meu! Astăzi vreau să povestim un pic despre trei rochii de ocazie elegante pe care mi le doresc anul acesta. Rochiile se numără printre piesele vestimentare care nu trebuie să lipsească din garderoba unei femei care se respectă. Chiar dacă purtăm astfel de rochii doar la evenimentele importante, ele trebuie să ne stea mereu la dispoziție.

Eu, personal, îmi cumpăr în fiecare an cel puțin o rochie nouă. Sinceră să fiu nu îmi place ideea de a purta aceeași rochie la toate evenimentele. Desigur, dacă am mai multe nunți sau botezuri în același an, asta nu înseamnă că voi cumpăra câte o rochie pentru fiecare eveniment. Voi încerca în schimb să combin rochiile din garderobă astfel încât să nu se observe că au mai fost purtate și la alte evenimente.

Rochie lungă și elegantă pentru femei, cu mânecă scurtă, imprimeu floral și decolteu rotund

Prima rochiță care mi-a atras atenția anul acesta este cea de mai sus. Vorbim despre o rochie lungă, cu un model spectaculos, care iese aproape imediat în evidență. Îmi place foarte mult faptul că este dintr-un material negru în partea de sus, deci va putea ascunde câteva defecte, iar în partea de jos este foarte colorată. De asemenea trebuie să apreciez combinațiile extraordinare de culori, faptul că rochia are o culoare mai deschisă în partea de jos o face să arate unic.

Rochie Maxi Imprimata Floral, de Petrecere, cu Decolteu V, Fara Maneci

Cea de a doua rochie o puteți vedea în poza de mai sus. Am ales modelul deoarece îmi aduce aminte de rochiile pe care le purtau pe timpuri prințesele în China. În plus rochia este una elegantă, care se potrivește de minune la orice eveniment care are loc într-un restaurant. Pentru că este deschisă la culoare este perfectă și pentru perioada caldă.

Rochie cu Curea cu Imprimare Florala, Fermoar, pentru Femei, cu Maneci pe Jumatate

Ultima rochiță despre care vă voi povesti astăzi este cea de mai sus. Modelul mi-a atras atenția deoarece este foarte diferit față de rochiile elegante pe care le găsim de cele mai multe ori la noi în magazine. În plus este genul de rochiță pe care eu chiar aș cumpăra-o, îmi place materialul, dar și faptul că vine alături de o frumoasă curea. Rochia este perfectă dacă de exemplu evenimentul are loc la cort, dar și pentru ținutele casual.

Ce părere aveți despre aceste modele? Care vă place mai mult?

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.