În căutarea unui nou parfum!
Iubesc să caut parfumuri noi, să am mereu mai multe sticluțe din care să pot alege parfumul care mă va însoți în acea zi. Este ca o mică magie pe care o fac în fiecare dimineață. Dacă de exemplu mă simt obosită atunci cu siguranță voi alege un parfum fresh. În schimb dacă sunt odihnită și vreau să mă răsfăț voi opta pentru un parfum dulce. Trebuie să vă mărturisesc că de cele mai multe ori aleg ultima variantă deoarece mi se pare că rezistă mai mult.
De foarte multe ori, așa cum v-am mai povestit și în alte articole, aleg să cumpăr parfumuri cu prețuri mici. În felul acesta îmi asigur un număr mai mare de parfumuri. Totuși câteva luni pe an aleg să cumpăr și parfumuri mai scumpe. Pe acestea le aleg în special pentru evenimente deosebite. De exemplu dacă urmează o nuntă, botez, petrecere, premieră sau altele de genul.
Luna aceasta am decis să cumpăr un singur parfum nou, dar care să aibă un preț mai mare. De această dată nu îl voi lua pentru un eveniment special ci pur și simplu pentru mine. Vreau, într-un fel, să îmi amintească de sesiunea care tocmai a luat final. Bine, trebuie să recunosc că oferta celor de la Notino m-a făcut să mă gândesc la această variantă. Ce ofertă?
În săptămâna 29 iulie – 4 august dacă plasați o comandă de minim 220 lei veți primi alături de ea un voucher de 25 lei pentru următoarea comandă.
Chiar dacă reducerea nu se aplică la această comandă tot mă tentează, mai ales că periodic plasez comenzile pe site-ul lor. În plus trebuie să mărturisesc că deja mă gândesc să plasez luna aceasta două comenzi deoarece nu mă pot opri asupra unui singur parfum.
Ce parfumuri mi-au atras atenția?
Atunci când am văzut oferta celor de la Notino am știut clar că vreau un parfum de la brandul Lancôme. Mă mai uitasem acum câteva luni peste parfumurile de la ei și prețul mi se păruse prea mare. Acum aveam ocazia de a lua unul din ele și de a economisi ceva bani pentru următoarea comandă, lucru care mi se pare foarte util.
Problema a apărut atunci când pe lista mea de dorințe au ajuns cinci parfumuri, în loc de unul. Cred că asta este problema mea ori de câte ori decid să plasez o comandă undeva, știu ce vreau să cumpăr, dar nu știu cum să aleg brand-ul sau produsul potrivit. Toate mi se par potrivite și de cele mai multe ori aleg la întâmplare.
Parfumul care mi-a atras atenția cel mai mult este Lancôme La Nuit Trésor Musc Diamant. De ce el? Pentru că are foarte multe recenzii bune. Am mai avut până acum parfumuri care au ca și notă de bază moscul alb și de fiecare dată le-am adorat. Cred că și acest parfum va ajunge în categoria mea de parfumuri fresh preferate, lucru care mă încântă foarte mult.
Un alt element care m-a atras la acest parfum este sticla. Trebuie să mărturisesc că iubesc sticlele care au elemente care să iasă în evidență. De exemplu sticla sub formă de diamant este absolut genială, mai ales că permite observarea perfectă a parfumului. Nu aș putea trece nici peste micuțul trandafir care decorează gâtul sticluței de parfum.
Ați încercat acest parfum? Ce părere aveți despre el?