Un fotograf bun pentru evenimente speciale
Este seară, Moș Ene întârzie să apară așa că deschid cutia cu amintiri. Mă întâmpină o amintire alb negru, știu că acolo sunt bunicii mei într-o zi călduroasă de vară. Urmează amintirile părinților mei, au trecut atâția ani de când au fost imortalizate, dar par atât de noi. Încet descopăr și prima amintire cu mine, cred că aveam 1 sau poate 2 ani, am o rochiță albastră care știu că se mai găsește și acum în podul casei. Anii trec rapid, pe măsură ce eu mă apropii de ultima pagină. Prima serbare, prima iubire, prima vacanță toate sunt acolo. În timp ce răsfoiesc paginile mă apucă nostalgia, multe amintiri încă sunt atât de vii în mintea mea, parcă au avut loc chiar ieri. Înainte de a închide albumul cu amintiri nu pot să nu mă gândesc cât de norocoasă sunt deoarece cel puțin un fotograf bun pentru evenimente speciale a fost prezent în acele momente.
Albumul cu fotografii reprezintă o punte spre trecut. Amintirile pe care le-am trăit ni le vom aduce aminte doar noi, în schimb pozele vor supraviețui zeci de ani de acum încolo. Tocmai de aceea eu recomand apelarea la un fotograf profesionist ori de câte ori în viața noastră are loc un eveniment important. În felul acesta și peste ani vom putea retrăi o parte din acele momente. Acum poate părea ciudat, dar să știți că în viața tuturor vine un moment în care ne dorim să revedem anumite momente din viețile noastre.
Ce alegem: un fotograf pentru evenimente speciale sau telefonul?
Cred că acest lucru depinde și de importanța evenimentului pe care vrem să îl surprindem. Dacă este de exemplu unul minor, gen primul meci de fotbal, atunci merge și telefonul. În schimb dacă este un eveniment important din viața noastră trebuie să apelăm la un fotograf. De ce spun asta? Pentru că un fotograf știe în ce moment să facă poza, cum să ne recomande să stăm pentru a arăta cât mai bine. De asemenea el face un set foarte mare de poze tocmai pentru ca noi să le putem alege pe cele mai frumoase.
Atunci când facem poze cu telefonul trebuie să avem în vedere mai multe criterii pentru ca poza să iese acceptabil. În schimb dacă apelăm la un fotograf cu experiență putem fi sigure că el știe ce are de făcut. Suplimentar, dacă alegem bine, putem beneficia și de o editare a fotografiilor. Acest lucru, chiar dacă pare simplu, este mai complicat de făcut. Trebuie să știm ce efecte să folosim pentru ca la final poza să arate bine și să nu pară super-editată.
La cine putem apela pentru fotografii?
Eu aș apela la jadoris.com deoarece m-au cucerit pozele realizate de ei. Mai sus puteți observa doar două exemple, dar pe site-ul lor puteți vedea mii. Acești fotografi încearcă să surprindă cele mai frumoase momente din viețile celor care i-au ales. Putem observa cu câtă grijă și atenție este relizată fiecare fotografie. În plus efectele folosite îmi plac foarte mult.
De pe site-ul lor am aflat că se deplasează oriunde, deci nu vă fie teamă să apelați la ajutorul lor. Să vă mai spun că se mândresc cu faptul că niciun client nu a primit mai puțin de 1000 de poze după nuntă? Pe mine acest lucru mă atrage deoarece iubesc să mă uit la poze, mai ales dacă ele surprind foarte multe momente.
Ce părere aveți? Ați apelat la ei până acum?