Top 5 județe unde cizmele de damă sunt cele mai râvnite articole vestimentare de toamnă!

Începutul lunii Septembrie este un moment al anului extrem de încărcat cu emoții, indiferent că ești în floarea tinereții sau te bucuri de vârsta a doua. Astfel, începutul școlii, sfârșitul vacanței sau pregătirea pentru un 1 Octombrie Universitar, pentru gusturi ce au trecut deja un număr frumos de primăveri, cizmele peste genunchi încep să devină un element al feminității care este în același timp și un etalon al anotimpului în care ne pregătim să intrăm.

Doamnele, de cealaltă parte, deja încep să simtă că a venit toamna odată ce aceste modele de încălțăminte încep să devină cea mai viabilă opțiune, unde cu drag sau cu nostalgie, își iau la revedere de la sezonul cald. Cu toate acestea, nu toate româncele împărtășesc aceleași sentimente, din moment ce există județe care sunt mai interesate decât altele să facă o schimbare în garderobă. Aruncă o privire în continuare asupra unui top care îți va arăta unde mai exact femeile sunt mai nerăbdătoare să se pregătească pentru moda de toamnă. 

1. Județul Caraș-Severin

Excelente pentru sezonul rece, numeroasele modele variate de cizme de damă sunt alegerea perfectă pentru absolut orice fel de ținută. Fie că vrei să atragi atenția sau să te păstrezi rece și sexy, aspectul suplu și svelt al acestor modele de încălțăminte sunt un simbol al feminității din orice punct de vedere. Ultimele 30 de zile par să fie o perioadă de timp în care cizmele de damă până la genunchi se regăsesc cel mai mult printre interesele doamnelor din Caraș-Severin, care în mod cert au dezvoltat un ochi aparte pentru modă.

2. Județul Hunedoara

Nu departe de locul I, hunedorencele sunt de asemenea interesate să întâmpine toamna în mare stil. Cu toate acestea, dincolo de luna August și Septembrie, În Deva, Hunedoara sau Petroșani, doamnele și domnișoarele sunt gata în fiecare toamnă să includă în garderoba lor cel puțin o pereche de cizme până la genunchi.  De cele mai multe ori, alături de o rochie, dresuri sau chiar și o pereche de jeanși, aceste articole vestimentare fac ca o simplă ieșire în oraș să fie o adevărată defilare pentru orice privitor suficient de atent la astfel de detalii.

3. Județul Covasna

Nici în Sfântu Gheorghe nu este prea devreme să te gândești cu ce te vei încălța toamna aceasta. Tocmai de aceea, Covasna se află în mod constant în topurile celor ce caută încălțăminte de calitate în mod constant. Printre preferințele femeilor din acest județ se află în mod clar pielea, rezistența la temperaturi scăzute și tocurile impozante.

4. Județul Maramureș

Probabil ai început să observi deja un patern, unde majoritatea județelor cu temperaturi medii, mai scăzute, par să se regăsească tot timpul în topul clientelei pentru încălțămintea de toamnă. Maramureșul nu diferă de la această afirmație, astfel, dacă restul româncelor încă preferă să încalțe ceva mai lejer și subțire, În Baia Mare, Vișeu, Sighet sau Lăpuș, cizmele peste genunchi  se regăsesc destul de des pe listele de cumpărături ale maramureșencelor.

5. Județul Bihor

Nu în ultimul rând, în topul județelor care vor să fie în pas cu unul dintre trendurile toamnei, se află și județul Bihor. Fie că sunt cu toc tip stiletto sau cu unul modest, scurt, cizmele care se află pe placul Orădencelor, nu se sfiesc să demonstreze  româncelor că un corp frumos, o atitudine încrezătoare și o siluetă întreținută sunt rețeta multor succesuri în viață.

Într-adevăr, toamna această avem și figuri noi care îndrăznesc să  pășească cu stil peste lunile ce vor urma. Femeile din vestul țării cu siguranță se arată extrem de dornice de încerca ceva nou, sau dimpotrivă, să îmbunătățească ceva ce știu cu siguranță că li se potrivește cel mai bine. În realitate, cizmele de damă sunt de mult timp un simbol de statut social, senzualitate și frigiditate, caracteristici pe care multe femei doresc să le însușească, dar pe care puține reușesc cu adevărat.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.