Recomandări Seriale: Furtună la Palat
Îmi propusesem să vă povestesc despre Turcia, dar nu m-am putut abține să nu vă prezint și acest serial. Este al doilea serial corean pe care l-am văzut, iar anul trecut l-am reluat. Trebuie să vă mărturisesc însă că primele două episoade le-am văzut doar pe jumătate având prea multă istorie. În schimb acțiunea m-a convins că fac cea mai bună alegere.
Serialul prezintă viața regelui Lee San. Acesta a fost unul din cei mai apreciați regi deoarece a încercat să se apropie cât mai mult de dorințele celor săraci. Chiar dacă toată viața sa a fost crescut la palat acesta a încercat să fie mereu alături de poporul său.
Primul episod al serialului prezintă momentul în care tatăl lui Lee San este acuzat de trădare și ucis de bunicul acestuia. Tânărul prinț încearcă să își salveze tatăl, dar din păcate eșuează. El va trebui mai apoi să îi arate bunicului său că nu este un trădător. Va trebui mereu să se lupte cu intrigile de la palat.
Un alt aspect foarte important este faptul că tânărul prinț reușește să își facă doi prieteni foarte buni încă din tinerețe. Aceștia îi vor fi alături pas cu pas și îl vor ajuta să scape de unele din probleme. Dae-su este un tânăr care încerca cu orice putere să scape de muncă și să mănânce cât mai mult, el îi va deveni un real prieten și o gardă de corp de nădește. Song Yeon va fi cea care îi va deschide inima tânărului prinț, lucrurile se vor complica mai ales că un rege nu trebuie să aibă relații cu o servitoare. Ea lucrează în palat ca și pictoriță, astfel reușind să dezlege un mister ascuns de zeci de ani.
Pentru a putea afla mai multe despre acest serial vă invit să îl vizionați! Cu siguranță îl veți adora.