Ce m-a învățat 2020?

Posted On 1 ianuarie 2021

La mulți ani 2021!

În mod normal anul 2020 trebuia să fie un an ca oricare altul, cu familie, prieteni, cursuri, spectacole și câteva ieșiri, în cel mai rău caz mă gândeam că o să am bătăi de cap din cauza licenței și a anului 3. Totuși încă din ianuarie lucrurile păreau să arate altfel, pe atunci o bună prietenă și colegă m-a „corupt” să fac ceva nebunesc, să mă înscriu într-un schimb internațional de studenți, care urma să aibă loc în luna martie și să țină 9 zile. Pe atunci cea mai mare grijă a noastră era că trebuia să recuperăm seminariile, laboratoarele și temele pentru a nu ne strica notele.

La începutul lunii martie COVID-19 își „făcea de cap” prin mai multe țări, așa că a trebuit să decid dacă rămân în proiect sau mă retrag. Atunci am ales să merg, să îmi ofer această mini-vacanță mai ales că în Turcia nu exista niciun caz confirmat de COVID-19.  Cred că asta au fost primele lucruri pe care le-am învățat în 2020: să prețuiesc fiecare moment și să profit de fiecare oportunitate.

Eram deja în Turcia, de 3 sau 4 zile, atunci când cursurile s-au suspendat pentru o săptămână, noi aflând asta de pe grupul de whatsapp. Pot spune că a fost, pe atunci, cea mai bună veste. Puteam sta fără griji și fără absențe, puțin știam pe atunci cât voi regreta acea decizie. Îmi amintesc și acum cum un profesor turc ne tot repeta: „Bucurați-vă de timpul petrecut aici, în sala asta de clasă, căci atunci când vă veți întoarce veți găsi altă realitate”. Nu l-am crezut…

Întoarcerea în țară a fost pentru mine un mic șoc pentru că 2020 m-a învățat atunci un alt sentiment: frica de cei din jur. Venisem cu un avion în care în mod normal nu trebuia să existe COVID-19 pentru că veneam dintr-o țară cu prea puține cazuri ca să ne îngrijorăm sau cel puțin așa credeam. La sosirea în țară ne-am dat seama că peste 80% din oamenii cu care venisem erau oameni care fuseseră în zone roșii sau galbene și care încercaseră să evite carantina. Atunci am simțit teamă, teamă că aș putea avea virusul, teamă că dacă merg acasă l-aș putea da părinților. Așa că am rămas în Cluj, pentru 2 săptămâni de auto-izolare.

Apoi a urmat starea de urgență și din nou teama de a pleca m-a ținut departe de casă. Atunci am învățat că nu toți oamenii sunt ca mine, că unii sunt egoiști și se pun pe primul loc fără să le pese că cel din jur poate suferi. Mersul la magazine era un chin pentru că mereu era acea persoană pregătită să îți „sufle în ceafă”. Atunci am învățat că trebuie să fiu egoistă și să am grijă de sănătatea mea.

Tot în perioada asta am învățat ce înseamnă facultatea online. Dacă m-ar fi întrebat cineva în 2019 dacă nu vreau să fac cursuri de acasă aș fi fost cea mai fericită, dar lucrurile nu arătau așa cum îmi imaginam. Orele întregi petrecute în fața laptopului pentru teme, proiecte, cursuri m-au făcut să mă îndepărtez de pasiunile mele și să renunț la scris. 2020 m-a învățat atunci cât de mult contează cursurile față în față, să stai cu prietenii tăi în locurile din amfiteatru pe care „ați pus stăpânire” încă din primul an, să stai la povești în timp ce schimbi clasa, să încerci să îți controlezi râsul atunci când cineva de pe rândul tău face o glumă, să ai acea conexiune cu profesorul, să te joci ore întregi pe laptop fără a te durea ochii.

Am sperat că sesiunea va reprezenta întoarcerea la normalitate, dar a venit cu noi provocări. Pentru prima oară în timpul sesiunii facultatea nu ne mai aștepta cu ușile deschise să învățăm în clasele pustii, pentru prima oară eram la zeci de kilometrii unii de alții. Atunci 2020 m-a învățat cum să nu mă dau bătută atunci când platforma pe care aveam examen decidea să nu funcționeze, să am mereu telefonul pregătit dacă rămâneam fără lumină sau conexiune la internet, să învăț să iau decizii rapide atunci când mai aveam 5 grile și 30 de secunde =)), m-a învățat să prețuiesc fiecare secundă petrecută alături de colegi, fiecare minut de stat în fața amfiteatrului cu gândul că poate vom primi loc unul lângă altul, fiecare minut în așteptarea împărțirii subiectelor. În cazul sesiunii cred că 2020 a decis să ne învețe mai mult cum să nu cedăm psihic.

A urmat apoi întoarcerea acasă unde mi-am dat seama cât de mult mi-a lipsit familia în ultimele luni, dar și cum sufletul unei persoane poate rămâne blocat între două orașe. Am învățat ce înseamnă să îți dorești să zbori peste munți și țări pentru a vedea o persoană, dar să nu o poți face pentru că asta ar putea însemna să o pui în pericol. Anul 2020 m-a învățat că o discuție pe Skype sau Zoom nu este la fel ca în viața reală, dar este mai mult decât dacă nu ar exista. Am învățat să apreciez fiecare secundă petrecută lângă cei dragi, fiecare îmbrățișare, fiecare ieșire în oraș, fiecare gură de aer luată fără a avea masca pe față, fiecare vizită la un cinema, am învățat să trăiesc clipa.

Apoi ca într-un carusel ne-am întors iar la facultatea online, dar de această dată parcă a fost mai obositor decât până atunci. În semestrul doi am prins câteva săptămâni de facultate fizică, am avut timp să ne bucurăm unul de altul, acum parcă nici nu simțisem vacanța, parcă sufletele noastre rămăseseră blocate în acea lună martie. Încă nu ne-am obișnuit cu tot, nu știu ce ne va aduce următoarea sesiune, dar știu că am devenit mai puternici și cu speranță ne vom îndrepta atenția spre 2021.

Cu bune și cu rele anul 2020 a fost un an special care ne va rămâne mult timp în minte. Acum, la final de an, putem doar să sperăm că 2021 va fi un an mai bun și cu mai puține provocări.

Sper să îmi rămâneți alături și în 2021 și sper din suflet să avem parte de un an nou fericit!