Idei de cadouri de Paște pentru copii!

Bine ați revenit, dragile mele cititoare! Paștele este mai aproape decât ne așteptăm și tocmai de aceea noi am început să ne putem probleme: ce cadouri îi luăm celui mic. Cel mic fiind nepoțelul meu și favoritul familiei. La început, când el era mic, lucrurile erau simple: o jucărie și ceva de îmbrăcat. Acum este complicat că are deja o cameră plină de jucării (din care se joacă doar cu două) și un dulap plin cu haine.

Tocmai de aceea am decis ca de Paște să îi oferim ceva special. Mai exact ne-am decis să îi luăm ceva ce să folosească zi de zi. Problema era că noi nu aveam idei de ce să îi luăm. Asta până am descoperit lista de Idei cadouri de Paște pentru copii disponibilă pe Decathlon. Cu ajutorul ei am reușit să compunem o listă cu posibile cadouri, toate împărțite pe categorii.

Biciclete pentru copii

Pentru primul produs am ales categoria de biciclete copii. Îmi amintesc cu drag de prima bicicletă pe care am primit-o. Am folosit-o atât de mult până s-a stricat. Tocmai de aceea sunt de părere că o bicicletă reprezintă cel mai frumos cadou pe care îl putem face unui copil de Paște. Mă gândesc că și nepotului meu îi va plăcea foarte mult să aibă o bicicletă mai ales că în parc urmărește mereu copiii care au una.

Am ales o bicicletă pentru copii cu vârsta între 3 și 5 ani, o bicicletă cu un frumos peștișor. Această bicicletă este făcută special pentru a putea să îl ajute pe cel mic să învețe să meargă pe ea. Partea foarte bună la aceste biciclete este că sunt adaptate vârstei și de aceea vin cu numeroase beneficii atât pentru cei mici, cât și pentru părinții lor. În plus are și apărătoare pentru noroi, ceea ce înseamnă că cel mic se poate bucura de mersul prin orice baltă. Desigur, pe site sunt disponibile mai multe modele de #biciclete, tocmai de aceea vă recomand să vizitați toată categoria de produse.

Role pentru copii

În continuare vreau să alegem din categoria de #role pentru copii. Trebuie să mărturisesc că acestea au apărut mai târziu, deci ca și copil nu am avut ocazia de a le încerca. Am avut câteva tentative ca adult, dar îmi era prea teamă de căzături așa că am renunțat. Nepoțelul meu nu aș vrea să se teamă de a face sport și de aceea m-am gândit că o altă idee foarte bună de cadou ar fi reprezentată de achiziționarea unor role copii.

Am ales un model tot albastru, care mi se pare foarte frumos. Are patru roți și este potrivită atât pentru începători cât și pentru avansați. Cel mai mult m-a atras la acest model că este reglabil. De exemplu, putem lua mărimea 32-35, asta înseamnă că timp de mai mulți ani vor putea fi purtate. Mereu mi-a plăcut ideea aceasta de a putea purta mai mulți ani și tocmai de aceea cred că și acesta ar fi un cadou potrivit pentru Paște.

Trotinete pentru copii

Ultima categorie de produse despre are vă vorbesc astăzi este cea cu trotinete copii. Aceste produse mi-au atras atenția mereu, sincer nu le-am încercat, dar am văzut că sunt foarte apreciate de cei mici. Modelele sunt foarte diverse și sunt sigură că veți avea ocazia de a alege din cele mai frumoase și mai atractive produse.

La fel ca și în cazul rolelor, trotineta de mai sus aduce mai multe beneficii. Mai exact, ea poate fi folosită timp de 4 anotimpuri. Este foarte important ca ea să fie folosită cu accesoriile speciale tocmai pentru a îi proteja de lovituri. Mi-a plăcut foarte mult și pentru că este la un preț foarte accesibil, mai ales dacă luăm în calcul toate beneficiile oferite de ea.

Ce părere aveți? Voi ce cadou ați alege?

Decathlon ne întâmpină cu sloganul: „Hai afară, hai la sport!”, așa că haideți să ne bucurăm de vremea bună!

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.