Eu aleg să mă protejez împotriva razelor solare, tu?

Bine ați revenit, dragile mele! Chiar dacă vara abia și-a intrat în drepturi deja se simt efectele statului la soare. Anul acesta au fost tăiați toți copacii, ceea ce înseamnă că din stația de autobuz și până acasă trebuie zi de zi să înfrunt razele amenințătoare ale soarelui. Tocmai de aceea mi-am dat seama cât de importantă este protejarea. Cât de necesar este să stabilim o rutină zilnică, să avem produse la care să putem apela cu încredere. Dacă nu v-ați dat deja seama vorbesc despre produse pentru protecție solară. Fie că vorbim de copii sau de adulți aceste produse au rolul de a ne proteja pielea, de a ne ajuta să trecem peste perioada caldă fără prea multe probleme.

Atunci când vine vorba de noi, femeile, lucrurile se complică un pic pentru că ne dorim mereu să avem acces la produsele care să facă mai multe lucruri de o dată. Așa sunt și eu, prefer să cumpăr un produs care face aceleași lucruri ca alte 3, în loc să le cumpăr separat. De ce? Pentru că așa îmi este mai ușor să le organizez și folosesc, în plus mereu o astfel de alegere înseamnă și o micșorare a costurilor. De exemplu, în ceea ce privește protecția solară am preferat un produs care să mă protejeze de razele solare, dar și care să mă ajute să mă bucur de un bronz spectaculos.

Astfel, am ales Bioderma Photoderm Sprayhttps://www.notino.ro/bioderma/photoderm-spray-pentru-bronzat-spf-30/ SPF 30. Acest produs m-a cucerit prin beneficiile pe care le oferă. Mai exact acesta este unul din produsele care oferă protecție împotriva razelor soarelui, oferindu-ne și șansa de a ne bronza cât mai natural. Partea cea mai bună este că acest produs se aplică foarte ușor. Datorită pompei este ușor de împrăștiat pe corp, iar mai apoi intră foarte rapid și lejer în corp. Sincer este una din cele mai bune investiții pe care le puteți face dacă vreți să vă bucurați de calitate.

De când am devenit mătușică mi-am dat seama și mai mult că nu doar noi trebuie să ne protejăm, ci trebuie să avem grijă și de cei mici. Aceștia încă nu realizează cât de periculos poate fi soarele și cât de afectată le poate fi pielea. Tocmai de aceea este datoria noastră să cumpără produse care să răspundă nevoilor lor. Știu că pe de o parte poate părea mai ușor să folosim același produs și noi, dar și cei mici, dar acest lucru este greșit pentru că fiecare produs este cu treaba lui.

Pentru cei mici recomandarea mea este să luăm Avène Sun Kids, ea fiind o protecție solară creată special pentru a proteja pielea celor mici. Vorbim despre un produs care oferă o protecție foarte ridicată, fiind în același timp rezistentă la apă. Asta îl face perfect și pentru vacanță, mai ales dacă vreți să mergeți la mare. Pe mine m-a cucerit pentru că este ușor de utilizat, dar și foarte rezistentă. În doar câteva minute copilul va beneficia de protecție ridicată împotriva soarelui. Ce părere aveți?

One Comment

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.