Ambalaj biodegradabil pentru afacerea ta

Bine ați revenit, dragile mele cititoare! Așa cum probabil deja știți mereu am vrut să am propria afacere și de multe ori am „cochetat” cu diverse idei de afaceri. Ceea ce probabil mulți dintre voi nu știți este că la un moment dat mi-am dorit să îmi deschid chiar și un restaurant cu specific românesc. Eu liceul l-am terminat pe profil de tehnician în gastronomie și de atunci am rămas pasionată de această idee.

După ce m-am înscris la prima facultate și apoi la a doua mi-am dat seama că nu m-aș vedea toată viața într-o bucătărie. Tocmai de aceea am renunțat la ideea de a avea propriul meu restaurant. Sincer și uitasem de ea, dar norocul meu a fost cu o bună colegă de liceu care chiar și-a deschis unul, dar a întâmpinat o mare problemă: nu găsea ambalaje.

Știu că poate părea ciudat, dar și restaurantele au nevoie de ambalaje. Acestea sunt folosite fie pentru a pune mâncarea pe care clienții decid să o ia acasă (da, se poate face asta), fie pentru comenzile de mâncare. Perioada pandemică a scos în evidență tot mai mult necesitatea acestei livrări la domiciliu a mâncării. Chiar și prietena mea a făcut asta, dar pentru că nu a știut unde să caute costurile cu ambalajele au fost mult prea mari.

De unde se pot cumpăra ambalaje biodegradabile?

snick-ambalaje.com este magazinul online care ne oferă o gamă foarte diversificată de astfel de produse. Fie că vorbim despre design, dimensiune sau formă, aici vom găsi multe soluții pentru problemele noastre. Cel mai important este însă că prețurile sunt foarte accesibile, ceea ce înseamnă că această soluție nu va conduce spre costuri foarte ridicate.

Un alt lucru care m-a atras foarte mult la acest magazin online este că își prețuiește clienții fideli, asta înseamnă că dacă vei comanda lună de lună depășind o anumită sumă atunci de fiecare dată vei primi 10% reducere. Acest lucru vine și cu un alt beneficiu, mai exact cu transport gratuit. Asta înseamnă că vei beneficia de o reducere la costul produselor și nici nu va trebui să îți bați capul cu costul transportului.

În ultimii ani s-a observat că tot mai multe persoane sunt îndreptate spre protejarea mediului înconjurător, spre reducerea risipei, iar cei de la acest magazin ne oferă posibilitatea de a cumpăra ambalaj biodegradabil. Asta înseamnă că aceste ambalaje ajută la protejarea mediului înconjurător și crează și o imagine favorabilă pentru brand. Este foarte important ca și voi, ca și restaurant, să acordați o importanță deosebită ambalajelor folosite pentru a putea atrage mai mulți clienți.

Eu i-am arătat prietenei mele website-ul pentru că mi s-a părut cea mai bună alegere. Să vă mai spun că vorbim despre o firmă care are 100% capital românesc? Acum aveți ocazia de a cumpăra și voi ambalaje biodegradabile de la liderul de piață, asta înseamnă că veți cumpăra de la compania care a demonstrat ani la rândul seriozitate și calitate.

Ce părere aveți despre această idee? Dacă aveți un restaurant voi de unde cumpărați ambalaje pentru mâncare?

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.