SuperBlog, SuperBlog2018

Aventura ne așteaptă! Este timpul să pornim la drum!

„Nu urca pe munți ca lumea să te vadă, urcă pe munți ca tu să vezi lumea!”

(David McCulough Jr)

 

Iubesc aventura și chiar dacă nu am fost foarte pasionată de geografie, mereu mi-am dorit să vizitez toată lumea. Să descopăr civilizații noi și să mă pierd în paradisurile oferite de scumpul nostru pământ. Fie că am vrut, fie că nu, timpul mi-a stat mai mereu în cale, dar anul acest mi-am promis să schimb ceva, să mă folosesc de toate beneficiile oferite de turismul de aventura și să plec în aventura vieții mele.

Bucurându-mă de ofertele celor de la Extreme Travel am reușit să găsesc un circuit care să se potrivească tuturor dorințelor mele și cel mai important programului meu încărcat. Chiar dacă la început m-am gândit să merg pe un circuit de la noi din țară, mai târziu mi-am dat seama că îmi doresc o aventură adevărată, că vreau să merg într-un loc care să îmi schimbe stilul de viață.

Așa am ales … Etiopia

Mereu am fost fascinată de Africa, de faptul că ei încă mai trăiesc în triburi, după reguli nescrise. Știu că pentru mulți o expeditie Africa nu este cea mai bună metodă de a călători, dar pentru mine reprezintă cea mai frumoasă aventură. Pentru a ajunge în Etiopia va trebui să călătoresc în timp și să ajung în anul 2012, pentru cei care nu știu cei din Etiopia folosesc un calendar diferit de al nostru. O altă experiență foarte frumoasă pe care această țară ne-o oferă este dată de ora locală, la ei ora 06:00 înseamnă de fapt 00:00.

Partea cea mai frumoasă este că pot opta pentru excursii personalizate și astfel să creez de la 0 cea mai frumoasă aventură. De exemplu aș putea adăuga pe lista mea o destinație mai puțin descoperită sau din contră să prelungesc vacanța pentru a putea vizita toate locațiile. Să vă mai zic că am opțiunea de a alege din mai multe pachete de servicii?

Dar haideți să lăsăm detaliile tehnice și să ne axăm pe lucrurile care m-au făcut să aleg Etiopia. Principalul motiv a fost dat de posibilitatea de a vizita triburi primitive. Mereu am fost fascinată de triburi, de faptul că își respectă și la această oră tradițiile, că își doresc să ofere și turiștilor o parte din bucuriile lor. Așa că în aventura mea nu am uitat să adaug pe listă și vizitarea unor triburi. Din contră voi avea ocazia de a dormi în satul Dorze chiar în case tradiționale. Eu consider că aceasta este cea mai bună metodă de a deveni una cu locația pe care o vizitezi.

De a lungul călătoriei mele în Etiopia voi face cunoștință cu crocodili gigantici, hipopotami și o grămadă de păsări. Nu voi uita că aceste animale sunt foarte imprevizibile și tocmai de aceea sunt sigură că întreaga mea călătorie va fi plină de aventură.Nu voi uita nici să mă bucur de delicatesele culinare pe care ni le oferă fiecare zonă în parte. Încă nu sunt decisă dacă voi apela și la o ținută caracteristică pentru această zonă sau pur și simplu îmi voi păstra ținutele mele.

Desigur voi avea șansa de a vedea și descoperi mai multe triburi primitive. Printre acestea se numără și triburile Karo, Hamer, Mursi. Fiecare trib are caracteristicile sale speciale și tocmai de aceea abia aștept să aflu mai multe despre culturile lor și să particip la ceremonii. Poate voi avea norocul de a participa chiar și la „bull jumping ceremony”.

Bull jumping ceremony

Această ceremonie reprezintă trecerea unui băiat din tribul Hamer la maturitate. Întreaga procesiune este una spectaculoasă, care pe mine m-a cucerit încă din videoclipuri. Mai exact pentru ca această ceremonie să aibă succes trebuie îndeplinite mai multe ritualuri. Printre acestea se numără și un ritual care cere femeilor din trib să danseze și să sune din coarne în timp ce ele sunt biciuite de colegii bărbați. Pentru ca ritualul să aibă succes ele nu trebuie să se lase învinse, ci să ceară și mai multe lovituri.

Mai apoi un anumit număr de vaci sunt aduse în mijlocul teritoriului, iar femeile dansează în jurul lor, în tot acest timp bărbații realizează un ritual secret care să îl împiedice pe tânăr să cadă în timpul ceremoniei. Următorul pas este reprezentat de așezarea a o parte din vaci în linie dreaptă, ele vor fi ținute de mai mulți bărbați pentru a nu se deplasa. Tânărul care aspiră la titlul de Maza trebuie acum să își ia avânt, să sară pe spatele primei vaci și apoi să treacă pe spatele celorlalte vaci fără să cadă. El trebuie să repete acest proces de 4 ori, fără să cadă. Dacă își va duce la bun sfârșit sarcina va primi titlul bine meritat, un nume nou și își va putea alege o soție. Eșuarea acestui test va duce la încă un an de așteptare.

Abia aștept să descopăr și ce alte secrete mi-a pregătit Etiopia.

Pe voi unde vă poartă aventura vieții voastre?

 

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.