De unde ne putem cumpăra huse telefoane Xiaomi?
Bine ați revenit, dragele mele cititoare! Articolul de astăzi are scopul de a ne aminti de protejarea telefoanelor. Îmi amintesc și acum primul meu telefon mobil, era un Nokia care acum cu siguranță ar fi considerat „cărămidă”. Puteai să dai cu acel telefon de pământ oricât voiai, era foarte puțin probabil să se spargă. Îmi amintesc că o dată când telefonul meu era stricat l-am luat pe acesta la facultate ca să am de pe ce să sun acasă. Atunci mi-a alunecat din mână și s-a dus 3 etaje pe gresia, nu știu cum am ajuns jos crezând că îl voi găsi bucăți, dar nu a fost așa. El nu a avut nimic, chiar și acum este într-o cutie pus bine. Telefoanele noi în schimb nu sunt atât de rezistente. Chiar și o mică căzătură poate cauza probleme mari pentru dispozitivul care ne face viața mai frumoasă.
Tocmai de aceea eu consider că protecția este un aspect de care trebuie să ținem cont indiferent de telefonul pe care am ales să îl achiziționăm. Sunt de părere că atunci când ne achiziționăm un telefon nou este obligatoriu să cumpărăm și o folie de protecție pentru ecran, dar și o husă de protecție. În felul acesta vom avea o mică siguranță că în cazul unui accident telefonul nostru va scăpa foarte probabil fără probleme. Pentru că mie îmi place să vorbesc din experiența proprie în continuare o să vă povestesc despre ultima mea comandă, aceasta a conținut huse telefoane Xiaomi, dar și încă câteva lucruri la fel de importante.
De unde am ales să achiziționez huse telefoane Xiaomi?
Știu că veți spune că există zeci de site-uri care vând huse. Ei bine și eu știam asta, dar am întâmpinat o mare problemă: pe alte site-uri nu găseam huse colorate care să ajute la schimbarea designe-ului telefonului. Atunci când l-am luat mai era disponibilă doar culoarea neagră și mi-am asumat că ea nu va ieși singură în evidență. Tocmai de aceea am zis că nu voi alege o husă simplă, ci mă voi îndrepta spre cele colorate. Un exemplu este cel de mai sus, husele acestea mi-au plăcut foarte mult, dau impresia că ai lumini pe exteriorul husei.
De unde le-am luat? Magazinul spre care m-am orientat este marketbox.ro, acesta ne pune la dispoziție mii de modele de huse din care să alegem, ele fiind grupate în funcție de marca de telefon și mai apoi în funcție de modelul ales. Sincer pe mine m-a convins pentru că are foarte multe huse drăguțe. Un alt lucru care m-a atras la acest magazin online este prețul. Eu nu sunt deloc genul de persoană care să plătească 40-50 de lei pe o husă. Prefer să aleg un site care are prețuri de 20-30 de lei și să cumpăr mai multe huse la banii ăia. De ce? Pentru că mă plictisesc rapid de husă și îmi doresc ceva nou. Așa măcar dacă renunț o perioadă la ea știu că am una de rezervă cu care să o schimb.
De ce consider că este important să cumpărăm huse?
În primul rând pentru că ajută la protejarea telefonului. Este adevărat că nu toate modelele oferă aceeași protecție, de exemplu cele de mai sus sunt total diferite. Cu toate acestea una este să pice direct cu spatele pe asfalt și alta este să pice având o husă pe el. De asemenea, modelele noi de huse vin cu inelul de mai sus care permite o extra protecție, proprietarul putând ține un deget pe inel și astfel să evite ca telefonul să îi alunece din mână.
Mai apoi consider că husa este un accesoriu care ajută foarte mult la transformarea totală sau parțială a telefonului. Cu ajutorul unei huse bine alese puteți transforma un telefon care părea banal în un device foarte frumos. În funcție de dorințele voastre puteți apela pentru huse care acoperă doar spatele sau huse stil carte care acoperă și fața și spatele.
Deoarece, e foarte ușor să scapi de ele. Durează câteva secunde să pui o husă și tot atâtea secunde să o dai jos. Asta înseamnă că ai posibilitatea de a te răzgândi în orice moment și la orice oră. În plus îți poți cumpăra oricând o husă nouă pentru a o înlocui pe cea veche.
Dacă vă tentează să achiziționați huse telefoane atunci ar trebui să vizitați marketbox.ro și să vedeți ce produse vă oferă!