Bucuria achiziționării unei lumânări parfumate vs achiziționarea de ceară pentru aromatizator!

Bine ați revenit dragele mele cititoare! În articolul de astăzi vreau să vă povestesc despre o dorință pe care o am de mică și despre cum am reușit să mi-o îndeplinesc cu ajutorul Yankee Candle. Încă de pe la 10 ani am căutat o metodă prin care să schimb aerul din cameră, să îi ofer un parfum de durată. Până la 25-26 de ani credeam că lumânările parfumate ar trebui să eliberez miros atunci când sunt aprinse. Tocmai de aceea de multe ori eram dezamăgită după achiziții. Lumânările miroseau genial atunci când le miroseam neaprinse, dar o dată aprinse nu se împrăștia parfumul în cameră. Mereu am crezut că este o problemă la realizare lor, dar acum un an am aflat un mic secret.

Mai exact pentru a te putea bucura de parfumul unei lumânări parfumate trebuie să achiziționezi un Pebble, adică o lampă aromaterapie. Acest produs este format, așa cum puteți observa din imaginea de mai jos, din două componente:

  • – un suport de metal negru, acesta are o parte sus, goală, în care se introduce „coșulețul” și o parte jos pe care se așează lumânărica stil pastilă (puteți vedea în a doua imagine la ce mă refer)
  • – un suport din sticlă în care se adaugă ceara pe care ne dorim să o topim.

După ce ați achiziționat lampa este foarte important să cumpărați pentru ea fie ceară, fie lumânări parfumate. Acest proces este foarte important pentru că fără ele lampa este inutilă. Ce mi-a plăcut cel mai mult la această lampă este că este ușor de curățat, dar și micuță. Mai există niște lămpi albe, dar acelea sunt foarte lungi. Atunci când lampa este una înaltă căldura ajunge mai greu la suport și ceara se topește foarte greu.

Cum funcționează acest proces?

Lumânarea tip pastilă, se pune așa cum spuneam și mai sus în partea de jos a lămpii. Pentru a topi ceara pentru lampă trebuie în primul rând să o scoatem din suportul de plastic. Eu am lăsat-o în suport pentru a se putea vedea mai ușor unde trebuie pusă. Ea trebuie lăsată mai apoi în acel suport până se topește definitiv sau până nu mai vrem să ne bucurăm de parfumul ei.

Eu, de cele mai multe ori, le las până se termină pastila. Foarte important de menționat este că nu e obligatoriu să puneți toată bucata de ceară, din contră o puteți împărți pe bucățele. De ce spun asta? Pentru că poate vreți ca a doua zi să testați altă aromă și atunci va trebui să scăpați de ceara folosită cu o zi înainte.

După ce ați pus ceara în suport și v-ați asigurat că lampa este departe de obiecte care pot lua foc puteți să aprindeți lumânarea pastilă. La scurt timp veți putea observa cum se topește ceara. Tot atunci veți putea simți aroma răspândindu-se prin întreaga locuință.

Ce ceară pentru lampă recomand?

Eu vă recomand să optați pentru ceara pentru aromatizator tot de la Yankee Candles. Aceasta are o rezistență mai mare ți în plus vine într-o gamă foarte variată de arome. Sincer eu nu mă mai satur din a le aprinde și de a le simți aroma pe tot parcursul zilei. În plus pachetele sunt mici, deci mai ușor de depozitat. Dacă vreți pachete mai mari atunci vă recomand să apelați la lumânările lor parfumate. Acest ultim lucru vine cu beneficiul de a putea păstra suportul în care au fost lumânările.

Ca și arome am încercat până acum ceara cu aromă de scorțișoară, dar și Christmas Eve Cocoa. Știu că a trecut Crăciunul, știu că vine Paștele, dar această aromă este genială. Te duce cu gândul la copilărie, la bucătăria bunicii. Sincer nu îmi pare rău că am avut ocazia de a o descoperi abia acum, dar cu siguranță va rămâne una din aromele mele preferate.

Ce părere aveți despre produsele Yankee Candle? Le-ați încercat până acum?

One Comment

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.